Daniel Suciu către liberalii bistriţeni: Cereţi-vă la guvernare, haideţi la muncă, nu în conferinţe şi pe facebook!
Deputatul Daniel Suciu a ţinut să le răspundă liderilor liberali din judeţ pe tema investiţiilor finanţate de Guvernul României, dar şi în ceea ce priveşte oamenii competenţi pe care liberalii îi vor promova în funcţii.
„Am mai trecut prin aşa ceva, toţi şefii lor de instituţii sunt evident foarte buni, vor rămâne pe loc. Ciuma roşie a ras pe toţi, curios, jumătate din şefii de instituţii deconcentrate sunt foşti PDL-işti. Ei vor rămâne. Preşedintele PNL a făcut politică a guvernului PSD ani de zile fiind şef de instituţie deconcentrată şi a avut mult, mult de pătimit în această guvernare, rămânând pe funcţie. În schimb, am un mesaj pentru nişte foşti deputaţi care n-au mai prins mandate şi ne-au dat lecţii în ultimii trei ani: Cereţi-vă la guvernare, în poziţii cheie! Cereţi-vă la Bucureşti, mergeţi secretari de stat că miniştri nu s-a putut! Îi rog să obţină post de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării şi să fie în stare să ducă la bun sfârşit ce am făcut noi prost, că doar asta au spus. Domnule Dolha, mare deputat care şi-a pierdut toţi primarii, care nu a mai fost în stare să obţină votul colegilor săi pentru o nouă nominalizare de deputat, te rog cere-te la gubvernare, asta ţi-ai dorit de atâţia ani!”, a spus Suciu.
Deputatul Suciu i-a sugerat fostului parlamentar Stelian Dolha să se ducă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi să se zbată pentru a aduce cel puţin atâtea investiţii cât a reuşit PSD. „Văicăreli, suferinţe, de asta ne este plin podul. Demonstraţi acum ceea ce urlaţi de atâta amar de ani. Pleacă prefectul, subprefectul, aşa-i în democraţie. Pleacă şefii de instituţii deconcentrate, să plece că aşa-i în democraţie, dar haideţi la muncă, nu în conferinţe de presă, nu pe facebook. Zece dacă aveţi buni, zece să mergeţi la Bucureşti şi să aveţi grijă de judeţul acesta aşa cum ciuma roşie a avut grijă până acum”, a concluzionat Suciu.
Citiţi şi:
- Mesaj către dascălii bistriţeni: Au venit banii, cereţi-vă drepturile în baza Legii 85/2016!
- Scrisoare deschisă conducerii judeţene PNL Bistriţa-Năsăud
- Deputatul Suciu: Guvernul PSD a suportat 90% din cheltuielile cu asistenţa socială, nu 50% ca PNL!
- Daniel Suciu îi răspunde lui Robert Sighiartău: Îşi jigneşte propriii primari. Ce a rămas după conducerea PDL?
- Discursuri populiste în Colegiul Prefectural
Comentarii
Acest Daniel Suciu, un om mic si la propriu si la figurat, ori face pe prostul ori are amnezie. El acuză că in perioada lui Dolha, liberalii și-au pierdut toți primarii din judet, uitând că la inceputul lunii septembrie, 2014, PSD-ul a dat ORDONANŢA TRASEIŞTILOR potrivit căreia : „Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”. Acest act total nedemocratic a scandalizat marile cancelarii ale lumii. De altfel si Curtea Constituţională a decis, in decembrie, 2014 că Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 55/2014, privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. Cu toate astea OUG 55/2014, a produs efecte pe parcursul celor 45 de zile, astfel că peste cinci mii de primari şi consilieri au schimbat partidul în urma ordonanţei privind migraţia aleşilor. Cei mai mulţi s-au îndreptat către Partidul Social Democrat, marii perdanţi fiind alesii locali ai PNL .
Adaugă comentariu nou