Noi locuinţe sociale vor fi construite la Beclean
Începutul de an aduce noi veşti bune pentru beclenari. În 31 decembrie a fost semnat contractul de lucrări pentru construirea unui nou bloc social în oraşul Beclean.
Noua investiţie va fi construită pe amplasamentul punctului termic dezafectat de pe strada Dobrogeanu Gherea, unde va fi ridicat un ansamblu de locuinţe sociale. Viitorul bloc social de la Beclean va avea 12 unităţi locative. În anul 2010, la Beclean au fost date în folosinţă primele 12 apartamente sociale amenajate cu bani de la Guvern (730.000 de lei) prin reabilitarea şi etajarea fostului punct termic de pe Aleea Florilor.
În aceeaşi perioadă, punctul termic de pe Aleea Zorilor din Beclean a fost predat în administrare gratuită, prin decizia Consiliului Local, către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, clădirea fiind reabilitată prin înfiinţarea unui centru de formare profesională, cu săli de curs şi ateliere şcolare, pentru care bugetul de stat a investit un million de euro.
Lucrările la noua investiţie vor demara în perioada imediat următoare, prin demolarea vechiului punct termic şi pregătirea amplasamentului pentru noul bloc social.
Adaugă comentariu nou