Bărbat din Orheiu Bistriţei, reţinut! Cercetat pentru conducere fără permis, a recidivat!
Lun, 04/27/2020 - 14:28
Duminică, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din Orheiu Bistriței, cercetat pentru conducere fără permis. În cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
"Acesta a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Cetate fără a deține permis de conducere. Totodată, bărbatul este cercetat pentru alte două fapte similare, comise în luna martie 2020. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare privind circulația persoanelor în afara locuinței", informează IPJ BN.
Citiţi şi:
- Bărbat din Orheiu Bistriţei, depistat la volan, fără permis de conducere
- Şofer din Josenii Bârgăului, depistat la volan, cu permisul suspendat
- Tânărul de 21 de ani de la Rodna, care a accidentat grav copilul din Florești, reținut!
- Dosar penal pentru un bărbat din Silivaşu de Câmpie, pentru conducere fără permis. Amendă şi pentru deplasare neîntemeiată
- Reținut de poliţişti! Băut la volan a intrat cu maşina în poarta unei case la Orheiu Bistriței

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Un adevărat focar de cultură, credință și iubire pentru carteÎn cartierul Subcetate din Bistrița,...
Comentarii
Mormintele. La Bistrița -
Dum, 23:18
La Bistrița — sunt morminte,
Dar când cazi în gropi de viu,
Ești Hamlet, plângi oseminte,
N-ai...
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.























Adaugă comentariu nou