Tânărul de 21 de ani de la Rodna, care a accidentat grav copilul din Florești, reținut!

Aseară, 24 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu ora 21.30, a tânărului de 21 ani, din Rodna, care a fost urmărit și prins de polițiștii rutieri din Năsăud și cei de la Secția 6.

"Acesta a plecat de fața locului după ce a accidentat grav un copil de 5 ani, în localitatea Florești. A fost identificat la scurt timp și depistat pe raza orașului Năsăud, însă nu a oprit la semnalele polițiștilor fiind urmărit și prins în localitatea Feldru. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, vehiculul pe care îl conducea avea număr fals, iar el nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care acesta face parte. Totodată, este cercetat și pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. În prezent se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și urmează să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare pentru 30 de zile", informează inspectorul principal Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5