Leonardo Badea (BNR): Sporirea versatilității economiei locale în contextul reconstrucției post-pandemice
Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat:
„ Deja de câteva săptămâni, în aproape întreg spațiul european se face simțită o schimbare pozitivă de abordare deși este evident pentru toată lumea că există în continuare riscuri pandemice importante. Preocuparea pentru evoluția îmbolnăvirilor și a consecințelor pandemiei rămâne, dar a trecut în subsidiar, primul plan fiind foarte evident câștigat de dezbaterea și pregătirile pentru reluarea activității și revenirea la o nouă normalitate. Cred că această modificare este un uriaș câștig, schimbând focusul de la preocupările inevitabil apăsătoare emoțional privind limitarea dezastrului către o abordare implicit mai pozitivă, de reconstrucție a economiei și societății, ce dă speranța depășirii momentului cel mai greu al acestei crize. Chiar dacă avem în continuare în față o luptă grea și probabil destul de îndelungată, faptul că reușim să ne angajam în acest demers pozitiv de clădire a unui nou viitor este deja un succes important.
Avem nevoie acum de maximul de contribuție al tuturor la efortul de relansare, obiectiv pe care ar trebui să-l urmărim nu doar din perspectiva obligațiilor și atribuțiilor formale de serviciu ale fiecăruia la locul său de muncă, ci și ca o angrenare personală în a găsi cele mai bune soluții la nivel personal, al familiei, comunității, organizațiilor din care facem parte, național și european, precum și printr-o implicare serioasă, onestă și constructivă pentru punerea acestora în aplicare.
Cu o astfel de perspectivă, am încercat mai jos o trecere în revistă a câtorva repere pentru perioada imediat următoare, care ar putea fi de ajutor în demersul nostru colectiv de creștere a robusteții economiei locale.
Dacă analizăm măsurile adoptate de către majoritatea țărilor în lupta împotriva pandemiei de COVID 19, acestea pot fi grupate pe trei mari categorii:
1. Măsuri care transmit un impuls fiscal imediat și care duc în mod rapid la deteriorarea soldului bugetar, fără a exista compensații directe ulterioare. În această categorie de masuri intră asigurarea resurselor medicale în timpul pandemiei, menținerea angajaților în șomaj tehnic, subvenționarea IMM urilor, realizarea de investiții publice - măsuri având impact pe creșterea cheltuielilor bugetare -, sau măsuri cu impact pe diminuarea veniturilor bugetare curente cum ar fi anularea unor taxe și a contribuțiilor la asigurări sociale pentru o perioada de timp limitată.
2. Măsuri care constau în amânarea de la plată care duc la deteriorarea soldului bugetar în anul 2020 dar care îl vor îmbunătăți în perioada ulterioară. Astfel că multe guverne au decis sa amâne de la plată anumite plați de impozite, contribuții către stat sau rambursarea de împrumuturi si plata de utilități către privați. Acestea îmbunătățesc poziția de lichiditate a persoanelor fizice sau juridice, dar nu le anulează obligațiile de plată.
3. Alte măsuri inclusiv garanțiile de lichiditate sunt măsuri care nu au sau au doar o mică influență asupra soldului bugetar în 2020, creează obligații contingente care s-ar putea transforma în cheltuieli într-un moment ulterior. Aceste măsuri includ garanții la export, linii de credit prin intermediul băncilor de stat sau a băncilor private în cadrul unor programe bine definite .
Aceste măsuri au mai diminuat din efectele asupra oamenilor ale acestui veritabil dezastru și au avut cu siguranță un impact favorabil asupra capacității de recuperare a economiilor după criză. Totuși pierderile sunt uriașe iar mecanismele economice au fost afectate structural. De aceea este deocamdată o necunoscută dacă măsurile de stimulare se vor propaga eficient în economie și vor determina o relansare rapidă, sau dacă modificările induse de criză, inclusiv de natură comportamentală la nivelul consumatorilor și investitorilor, vor necesita mai mult decât stimuli financiari pentru revenirea la creștere economică. Așadar încă nu avem răspuns la două întrebări foarte dificile și cu efect amplu asupra vitezei de recuperare după criză:
1. dacă mai putem funcționa așa cum o făceam înainte de criză (măcar în linii generale, cu doar mici ajustări) sau avem nevoie urgent de reforme structurale (care prin definiție necesită un timp îndelungat) și
2. cât de repede putem restabili încrederea.
Majoritatea analiștilor economici, consideră că recesiunea actuală ar putea avea două tipare de evoluție: în formă de V și în formă de U. O recesiune în formă de V este scurtă, iar recuperarea este rapidă, economia revenind în scurt timp la nivelul de producție, consum, investiții, exporturi, ocupare a forței de muncă anterioare crizei. O recesiune în formă de U are o perioadă mai lungă înainte de recuperare. Cu cât curba de jos a recesiunii in forma de U este mai întinsă, cu atât este mai mare prejudiciul economic. Recesiunea din 2007-2009 a fost o recesiune în formă de U.
Deoarece recesiunea COVID-19 a fost parțial indusă de blocajul instituit pentru distanțare socială și limitarea circulației virusului, tendința este să presupunem revenirea că va fi scurtă adică în formă de V.
Există însă și contraargumente împotriva acestei idei. Din păcate nu putem ști deocamdată în câte valuri succesive s-ar putea manifesta pandemia, ceea ce ar avea o influență majoră asupra tiparului evoluției viitoare a economiei. Atâta timp cât există o răspândire semnificativă a COVID-19 în comunitate, oamenii vor ezita să revină la programul de dinainte de pandemie. Reticența de a se expune la riscul care încă planează este rațională. Altfel spus, economia nu își va recăpăta poziția până când nu va fi rezolvată criza de sănătate. Rezolvarea crizei de sănătate înseamnă recâștigarea încrederii. Iar încrederea are la bază apariția unui vaccin sau a înțelegerii condițiilor în care putem să conviețuim cu virusul. Chiar dacă am fi tentați să presupunem ca noi am fi mai curajoși ca popor și că, într-o proporție mai mare decât alte națiuni europene, am fi mai dispuși să ignorăm sau să subestimăm implicațiile bolii, asta tot nu ne-ar ajuta foarte mult la nivel economic pentru că exporturile noastre depind de evoluțiile externe iar contribuția lor nu poate fi neglijată.
După fiecare criză economică majoră tendința societății a fost să își dorească să se întoarcă la situația anterioară. Dar poate că de data aceasta (sau mai bine spus și de data aceasta) ar trebui să ne gândim nu să ne reîntoarcem ci să evoluăm către o societate mai robustă din punct de vedere economic.
Proiectarea și construirea unui mediu mai sigur pentru angajați, particularizat în funcție de specificul activității (la birou, la catedră, pe șantier, în hala de producție, la linia de asamblare, la ghișeele de vânzări, în spațiile de servicii etc.) sunt componente importante pentru recâștigarea încrederii în întreaga economie și societate. Trebuie să creăm protocoale clare și transparente care să le permită oamenilor să se întoarcă încrezători într-un loc de muncă sigur. Aceasta înseamnă implementarea mai multor măsuri și rutine de igienă necesare. În același timp, avem nevoie de noi abordări: testare la scară largă, atât pentru infecție, cât și pentru imunitate; noi modele de stratificare a riscurilor; noi practici de urmărire rapidă și noi linii directoare pentru când, unde și cum să deschizi comunitățile și economia - și când și cum să se reacționeze dacă reapar infecțiile.
Deși este adevărat că este treaba companiilor private să găsească soluțiile și să suporte costurile de implementare, suportul financiar al statului, ajutorul științific și tehnic al institutelor de cercetare și contribuția constructivă și realistă/practică a autorităților implicate în siguranța și sănătate în muncă sunt vitale.
Nu va fi deloc ușoară găsirea unui echilibru rezonabil între nevoia de a proteja sănătatea angajaților (și a clienților) și nevoia de a controla costurile (inclusiv din perspectiva transmiterii indirecte a acestora către consumatori, prin înglobare în prețurile finale).
Tocmai din aceasta perspectivă rolul autorităților guvernamentale cu atribuții în domeniu este vital, pentru a conlucra cu mediul privat și a găsi aceste soluții necesare pentru eficiența și robustețea noii economii.
Așa cum excepționalii medici români epidemiologi și de boli infecțioase (dar nu numai!) au fost în această perioadă în contact neîntrerupt cu mediul profesional și de cercetare internațional, accesând aproape în timp real cele mai recente studii și rezultate în domeniu, aceeași excelență profesională și colaborare internațională impecabilă sunt imperios necesare în perioada următoare pentru autoritățile administrative competente în domeniul muncii. Poate că nu vom reuși să inventăm noi pe plan local cele mai eficiente soluții dar putem să facem efortul de a cunoaște toate abordările practicate în celelalte state , de a le înțelege în profunzime și a le implementa local pe cele mai adecvate, obligatoriu în colaborare cu mediul privat.
România are avantaje pe care le poate fructifica și care pot face diferența pentru succesul pe termen lung al ieșirii din criză. Noi românii ne mândrim cu una dintre cele mai moderne infrastructuri de telecomunicații, o armată de specialiști și companii de top în domeniul soluțiilor informatice, un excelent acces la internet în majoritatea zonelor urbane și o atitudine generală foarte favorabilă a populației în adoptarea noilor tehnologii. Ar fi o mare pierdere să nu fructificăm la maxim aceste avantaje sau să neglijăm să ne menținem la un nivel avansat prin continuarea stimulării asimilării noilor evoluții tehnologice. De exemplu, studii internaționale publicate în perioada recentă arată că orașele mari din România sunt printre cele mai avantajoase pentru lucrul de acasă. Bazat pe acestea, am putea să includem ca prioritate în strategia noastră națională menținerea și sporirea investițiilor străine legate de centre de suport, servicii și lucru la distanță ale marilor corporații regionale, inclusiv să stimulăm domicilierea fiscală a acestora în România. Cred că avem o șansă să facem din București, Iași, Timișoara, Constanța, Cluj, Sibiu și alte orașe din România adevărate hub-uri pentru activități derulate de la distanță ale companiilor europene. Fiind și centre universitare valoroase, există premise pentru companiile străine să-și formeze aici exact competențele de care au nevoie. Sigur că în orașe din Asia ar putea plăti salarii mai mici lucrătorilor la distanță, dar competența lucrătorilor și infrastructura adecvată pot face diferența.
Afacerile și tehnologiile IT&C sunt strâns legate. Fiecare companie este, într-o anumită măsură, o companie tehnologică. În derularea operațiunilor cotidiene, majoritatea organizațiilor se bazează pe tehnologii digitale. Prin urmare, pentru a rămâne competitivi pe piață, companiile ar trebui să fie ajutate și stimulate să integreze tehnologiile emergente cu strategiile lor de afaceri și să contureze tehnologii ce pot fi o sursă de inovare în afaceri. Creșterea actuală a inovațiilor pentru combaterea răspândirii coronavirusului poate fi comparată cu procesul de inovație în timpul celui de-al doilea război mondial. Atunci, tehnologia rachetelor a ajutat ulterior la descoperirea spațiului și a motoarelor cu jet sau cabinelor sub presiune care acum fac parte din tehnologia companiilor aeriene comerciale, iar calculatoarele digitale (create pentru decriptarea comunicațiilor militare) au fost scânteia revoluției digitale din ultimii 30 de ani, etc. Astăzi, criza COVID-19 a dus la o serie de invenții, cum ar fi măști cu acoperire antivirală, noi tipuri de ventilatoare și o serie de piese de schimb sau aparate medicale complexe tipărite 3D.
Potențialul agricol este un alt avantaj important al României ce nu trebuie uitat în strategia de regenerare economică. Tradițional, agricultura este semnificativ dependentă de evoluțiile climatice iar contribuția sa la PIB variază în funcție de acest factor. Cu suportul noilor tehnologii și al programelor de sprijinire a investițiilor, această dependență poate fi ameliorată. Mai mult, având materia primă asigurată local, tot cu ajutorul unor programe de sprijinire a investițiilor, România întrunește toate condițiile pentru a deveni un centru regional de producție în industria alimentară, asigurând astfel siguranța alimentară a populației și ameliorând structura exporturilor agro-industriale (de la materii prime către produse destinate consumului final) cu efect pozitiv asupra balanței comerciale și implicit asupra deficitului de cont curent.
Una din condițiile naturale de care România beneficiază și care facilitează această dezvoltare (ca și a altor domenii) este poziționarea strategică de-a lungul rutelor terestre de comerț. Dezvoltarea ca centru regional de comerţ şi logistică pentru Europa Centrală şi de Est a fost mereu o țintă pe agenda guvernului. Ieșirea din criza pandemică este o nouă oportunitate să facem demersuri concrete pentru atingerea acestui important obiectiv strategic. Dezvoltarea infrastructurii fizice ar aduce beneficii în aproape toate domeniile de activitate.
Există o serie de alte domenii ale economiei în care România deține avantaj comparativ în comerțul exterior (ex. conform 2018 UNCTAD Data Center) care adesea sunt trecute cu vederea și care ar trebui să fie toate vizate cu prioritate de programe guvernamentale de sprijin în cadrul efortului de reconstrucție: producția de mobilă, prefabricate pentru construcții, încălțăminte,
materiale plastice, echipamente și cabluri electrice, rulmenților, piese auto, articole de cauciuc, pielărie, țevi și profile metalice sau din PVC, uleiuri vegetale, hidrocarburi, fibre sintetice, tutun etc. La acestea trebuie adăugate domeniile strategice pentru siguranța și sănătatea populației.
Pentru multe dintre domeniile de activitate menționate pot fi accesate finanțări din fonduri europene sau în cadrul unor programe derulate de către instituții financiare internaționale. Toate statele europene sunt în prezent angajate cu maxim de energie într-o cursă contra-cronometru pentru atragerea la maxim a acestor resurse financiare deblocate ca răspuns la criza globală, iar România nu își permite să rămână în urmă cât de puțin. Colaborarea și comunicarea reală, competentă, între sectorul public și cel privat, pe baza celor mai bune intenții și eforturi, este singura varianta în care ne putem apropia de acest deziderat.
O preocupare importantă, despre care pe bună dreptate se discută multă în ultimele luni, este cea privind regândirea lanțurilor de aprovizionare. Ni s-a demonstrat deja, prin evoluții situate la distanță foarte mare în timp, că abordările extreme în acest domeniu nu sunt cele mai potrivite. Astfel, criza recentă a arătat că nu ne putem baza exclusiv pe globalizarea lanțurilor de aprovizionare, în aceeași măsură în care nu putem produce la nivel local toate bunurile (inclusiv intermediare) și serviciile necesare unei economii complexe moderne (așa arătau încă de la începutul anilor 1800 iluștrii exponenți ai școlii clasice de economie – atunci au fost introduși termenii de avantaj absolut și avantaj comparativ -, ale căror idei au fost preluate și revizuite ulterior de economiști neoclasici). Soluția realistă este probabil cea a localizării unei părți din nevoia de aprovizionare pentru producția sau comercializarea de bunuri esențiale. Dar cum agenții economici care vor apela la aprovizionare pe plan local probabil vor avea, în multe situații, costuri mai ridicate prin comparație cu cele aferente aprovizionării din import, aceștia trebuie susținuți (inclusiv financiar) de către guvern, pentru a-și păstra viabilitatea și pentru a menține un mediu concurențial. Calibrarea acestor mecanisme de sprijin este delicată și probabil discutabilă, de aceea este nevoie de soluții inteligente dar și de un maxim de transparență și accesibilitate pentru toți jucătorii de pe piață.
Revenind la măsurile pentru redeschiderea activităților economice, trebuie să fim conștienți că o abordare cu risc zero nu va funcționa. Nu există perspective credibile ca virusul să dispară curând iar menținerea unui nivel ridicat al restricțiilor de circulație și activitate ne vor duce către colapsul economiei. De aceea soluția nu poate fi decât una de compromis între avantaje și riscuri.
În același timp, trebuie să recunoaștem cu onestitate că, așa cum am văzut, doar funcționarea liberă a pieței nu reglează totul. Este incontestabil că piața liberă și societatea democratică funcțională sunt elemente decisive ce contribuie o calitate bună a vieții, deci trebuie protejate cu toate eforturile. Piața va reveni întotdeauna la (un nou) echilibru după scurte perioade de criză, dar acesta nu este neapărat cel optim având în vedere constrângeri sociale și de dezvoltare durabilă pe termen lung. Miopia pe termen scurt a piețelor cred ca a fost demonstrată incontestabil de-a lungul timpului, de aici și nevoia de politici guvernamentale înțelepte și pe cât posibil minim invazive, care să consolideze funcționarea piețelor. Din acest unghi de vedere, după cum a scris economistul James Meadway, răspunsul corect la ruptura structurală generată de Covid-19 s-ar putea să nu fie o economie de război - cu o amploare masivă a producției. Mai degrabă, e posibil să avem nevoie de o economie „anti-război” adaptată pentru a permite episoade de reducere semnificativă a producției fără afectarea lanțurilor de desfacere și a consumului. Una din căile prin care am putea deveni mai rezistenți la pandemii în viitor, ar putea fi un sistem capabil să reducă producția într-un mod care să nu însemne pierderea mijloacelor de trai și nici penurie de bunuri vitale de consum. O variantă la îndemână ar fi un sistem inteligent de management al stocurilor și aprovizionării.
Sintetizând principiile și dezideratele discutate mai sus, ne putem gândi la câteva măsuri ce ar putea fi considerate în procesul de relansare a economiei locale:
1. Stimularea producției locale de bunuri si servicii locale de primă necesitate (de exemplu, produsele alimentare pentru a asigura un grad mai mare de independență alimentară, produse esențiale pentru îngrijirea sănătății, servicii de tehnologie de telecomunicații). Unele firme au început să își regândească modelele de afaceri, deficiențele de aprovizionare din străinătate ducând la o creștere a achizițiilor de inputuri de la întreprinderile locale sau regionale.
2. Multe companii și-au reorganizat afacerile pentru a folosi telecomunicațiile și comerțul electronic. Firmele pot fi stimulate să se orienteze către alte mijloace de a face afaceri, de exemplu, prin îmbunătățirea prezenței lor web, publicitate prin intermediul social media, îmbunătățirea funcțiilor de servicii pentru clienți prin telefon și online și implicarea în e-commerce
3. Trebuie dezvoltat un proiect de finanțate a microfermelor care să permită o soluție alternativă de procurare a produselor alimentare independentă față de lanțurile mari de producție distribuite regional, prin asigurarea unei producții agricole locale consistentă și diversificată.
4. Companiile ar trebui să fie sprijinite în furnizarea de standarde mai ridicate de siguranță la locul de muncă și o mai bună protecție pentru lucrători dar toate acestea înseamnă costuri suplimentare și tocmai de aceea este nevoie de un program suport. Acest program poate însemna și apariția unor noi linii de fabricație locale care să ofere echipamente de protecție.
5. Mai mult, guvernul poate sprijini sectorul privat prin creșterea capacității de achiziție a sistemelor de asistență medical imediată la nivelul firmelor (spre exemplu achiziția de scannere de temperatură sau testelor rapide).
6. Trebuie finanțata capacitatea firmelor de a efectua cercetări pentru a dezvolta soluții de afaceri alternative pentru întărirea versatilității sectorului productiv. Aceste cercetări se pot realiza în parteneriat cu centrele universitare.
7. Se pot acorda scheme de finanțare pentru a sprijini dezvoltarea de clustere industriale virtuale care sa grupeze mai multe entități industrial ce devin astfel legate într-un prin obiective comune si prin dezvoltarea de soluții de afaceri inovative .
8. Firmele vor trebui să investească în noi procese de afaceri și în inovație tehnologică. Guvernul poate sprijini aceste eforturi monitorizând condițiile economice si de dezvoltare a piețelor și dezvoltând indicatori, prin instituții guvernamentale sau in parteneriat, care să permită firmelor să identifice rapid nevoile emergente ale pieței și schimbările în comportamentul consumatorilor
9. Guvernul ar putea, de asemenea dezvolta scheme de finanțare publică pentru a facilita investițiile care duc la crearea de noi rețele de furnizori in domeniile strategice.
Dincolo de analiza și interpretarea cauzelor, evoluțiilor si impactului economic generat de criza pandemică, rămân provocările de identificarea a soluțiilor de ieșire din criză. Contează foarte mult cum vom încerca să facem acest lucru deoarece pentru a depăși criza de azi trebuie să înțelegem ce ne oferă ziua de mâine adică o societate complexă, interconectată, globală și uneori fragilă”.
Citiţi şi:
- Leonardo Badea (BNR): Criza actuală ne demonstrează că este necesar să creștem robustețea economiei locale
- Leonardo Badea (BNR): Dezvoltarea agriculturii şi industriei alimentare ar ameliora semnificativ vulnerabilităţi ale economiei locale
- Leonardo Badea (BNR): Reducerea inegalităților, un imperativ pentru resetarea economiei după criza pandemică
- Leonardo Badea (BNR): Ieșirea sustenabilă din criza economică impune reforme structurale și atragerea banilor europeni
- Leonardo Badea (BNR): Piața de capital trebuie să-și consolideze contribuția la finanțarea domeniilor prioritare ale economiei
Adaugă comentariu nou