Evaluare Naţională: Raul Silaş, media 10 de la Gimnazială „Avram Iancu”. Elevul pe care şi l-ar dori fiecare diriginte, fiecare mamă

Raul Silaş a reuşit să aducă media 10 la Evaluarea Naţională pentru Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Bistriţa. Profund emoţionată, diriginta Erika Moldovan ne-a declarat: „Raul este elevul pe care şi l-ar dori fiecare dirigintă, fiecare mamă. A fost constant în toţi anii de şcoală, extrem de dedicat învăţăturii, elevul perfect care nu mi-a înşelat aşteptările. A fost copilul care întotdeauna când a vorbit la clasă nu a epatat niciodată ci a vorbit foarte asumat şi conştient. A fost în elita clasei şi sunt tare mândră de el, aşa cum sunt de toţi elevii mei”.
Raul este atât mândria părinţilor - mama lucrând în domeniul medical la Spital, iar tatăl cadru militar -, cât şi a şcolii. Îi urăm mult succes în opţiunea aleasă, aceea de a urma profilul Matematică-informatică la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5