O festivitate reușită pentru elevi de elită de la Științe sociale bilingv, Colegiul Național Liviu Rebreanu
Sâm, 07/04/2020 - 19:18
Elevii clasei a XII-a E, Științe sociale bilingv, de la Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița au avut parte de o festivitate reușită, de momente încărcate de emoții profunde, încheind astfel una dintre cele mai frumoase etape ale vieții – liceul. Părinții, elevii și diriginta clasei nu au renunțat la faptul de a avea o celebrare reală a acestui eveniment, întrucât nicio festivitate online nu ar fi putut vreodată înlocui emoția revederii, unde fiecare își poate lua rămas bun de la colegii cu care a fost împreună atâția ani.
S-a încheiat o etapă, în care fiecare a încercat să caute răspunsuri la întrebări nerostite, să reînveţe puterea visului frumos, să adune şi apoi să risipească clipe, luni, ani... S-au străduit să devină niște mici oameni MARI: la fel de frumoși, de inteligenți și deosebiți, pregătiți pentru zborul maturității.
Se spune că te desparți cu greu de lucrurile și de situațiile cu care, cât de cât te-ai obișnuit și că orice despărțire lasă în urmă un gol, o nedumerire. Așa a fost și aici, când după patru ani, nu poți decât să mulțumești elevilor tăi pentru provocări, pentru inspirație, pentru lecțiile de viață asumate, pentru conversațiile cu sens, pentru notele de 10, 9,90, 9,80, 9,70... la logică, filosofie și sociologie, pentru implicarea în învățare.
Diriginte clasa a XII-a E,
Prof.dr. Loredana Zbînca
Citiţi şi:
- Diana, eleva de 10 de la Rebreanu. Reuşită în familia Bortăș: fiica a luat BAC-ul şi fiul Evaluarea Naţională cu note foarte mari
- Ioana Singeorzan, fata de aur: „Liviu" nu este o școală, ci un destin
- CEA MAI FRUMOASĂ FESTIVITATE A COLEGIULUI NAŢIONAL „LIVIU REBREANU”
- După 20 de ani, la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”
- Delia Chilom dovedeşte că BAC-ul nu e o povară!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Periodicul „Glasul Ardealului” (a. I, nr. 1, din 1927), „foaie săptămânală pentru popor”, ce apărea...
Comentarii
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Rotari Florin -
Sâm, 23:18
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...























Adaugă comentariu nou