Diana Maria Mureşan, profesoara de religie ortodoxă, singura notă de 10 de la Definitivat!
Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020. Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienței de care au dat dovadă toți cei implicați în evaluarea lucrărilor și vine în sprijinul candidaților, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obținute. Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) în județul Bistrița-Năsăud este de 74,53%, mai mare decât media națională de 69,17%.
Unul dintre candidați a obținut media 10. Este vorba de prof. Diana Maria Mureşan, preoteasa din Salva care predă disciplina Religie ortodoxă şi care are nota 10 şi la inspecţie, şi pentru portofoliu. De loc din Aiud, este absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Alba Iulia, secretară la şcoala din Sânmihaiu de Câmpie şi profesor la Sânmihaiu de Câmpie şi Miceştii de Câmpie. Felicitări!
Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 79 de candidați cu medii între 8 și 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
"În această sesiune, 113 candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 110 de candidați (97,34%). Dintre aceștia, 4 candidați s-au retras. Afișarea primelor rezultate s-a realizat atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestațiile se depun conform calendarului aprobat, la centrele de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie, respectiv 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.
Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar", se arată în comunicatul IŞJ BN.
Citiţi şi:
- Definitivat! 111 cadre didactice vor susţine proba scrisă, în Bistriţa-Năsăud!
- ISJ BN: Rată de promovare de 80% în Bistrița-Năsăud la examenul național pentru definitivare în învățământ!
- Bistriţa-Năsăud: 110 candidaţi s-au prezentat la proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ
- Vezi care sunt cei patru dascăli bistriţeni ce au obţinut nota 10 la examenul de definitivat!
- Peste 100 de candidați sunt așteptați miercuri, 22 iulie, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ
Adaugă comentariu nou