În Postul Sfintei Marii, episcopul Benedict Bistriţeanul a binecuvântat credincioşii din Cristeştii Ciceului, păstoriţi de părintele Marius Crişan
În Duminica a 8-a după Rusalii, 2 august, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Cristeștii Ciceului, Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud.
De la ora 10:00, în curtea bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.
Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar, ieromonahul dr. Maxim Morariu, preotul paroh Marius Crișan, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură. Astfel, Preasfinția Sa a evidențiat că, potrivit textului pericopei evanghelice de astăzi, cartea de vizită a lui Dumnezeu este mila față de om, informează Radio Renașterea.
„Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o a început cu un cuvânt foarte încurajator cu privire la cine este Dumnezeul nostru. Și menționează evanghelistul Matei, în capitolul 14, versetul 14, că Domnul Hristos, ieșind și văzând mulțime multă, I s-a făcut milă de popor și a vindecat pe bolnavii lor. Este cartea de vizită a Dumnezeului nostru. Un Dumnezeu care are milă de oameni. Un Dumnezeu care nu stă confortabil acolo Sus, ci care vine printre oameni ca să simtă suferința omului, să participe la suferința omului, să trăiască cu omul suferința lui și până la urmă să-l si vindece de suferința lui.”
În continuare, ierarhul a arătat câteva dintre caracteristicile „pustiului” evocat de textul scripturistic:
„Ce înseamnă pustiul pentru noi? Înseamnă singurătate, înseamnă deznădejde, înseamnă uneori lipsă de sens și multe altele… Și, paradoxal, nu de puține ori ne aflăm în mulțimi de oameni, totuși, pustiul din inima noastră nu dispare. Ce este spațiul pustiu? Este locul de la care nu mai poți să aștepți nimic, darămite o minune. Și în acest spațiu dezolant se mai adaugă cea de-a doua coordonată, timpul. Și aici e un semnal care consonează cu spațiul pustiu, cu spațiul fără de speranță. «Timpul este pe sfârșite», adică nu mai poți să faci nimic. Și fac o paranteză. Ajungi la o vârstă sau ajungi în fața unei boli și nu mai poți să faci nimic, cam așa aș asemăna eu acest timp. Nu mai e speranță de nimic. Și Domnul răspunde ucenicilor care vin cu solicitarea «Dă-le drumul să se ducă!», «Nu, să nu se ducă». Unde să se ducă de la Dumnezeu? Unde să fugi de Dumnezeu? Nu Dumnezeu este izvorul a toată darea cea bună? Chiar și cele materiale, nu le câștigi în afară de Dumnezeu. E acel cuvânt de la evanghelistul Matei, care zice: «Cine nu adună cu Mine, risipește», să nu uităm lucrul acesta! Cine nu adună cu Domnul Hristos, toate se prăbușesc în viața lui!”
La final, preotul paroh Marius Crișan, în calitate de gazdă, a mulțumit ierarhului, preoților și tuturor invitaților pentru acest moment de rugăciune. Printre invitaţi au fost şi primarul Petru Şerban şi scriitorul Menuţ Maximinian.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Părintele Marius Crişan, tânărul preot de aici, absolvent Universității din Cluj, Facultatea de Teologie Ortodoxă, precum și preotesa Andreea Blai ( poliţistă la Nuşeni), care şi de această dată a îmbrăcat portul popular, merită toate felicitările noastre.
Le urăm mulţi ani în mijlocul credincioşilor, ambii, atât părintele, cât şi preoteasa, alegându-şi meserii nobile prin care au grijă de sufletul, respectiv de liniştea şi siguranţa oamenilor.
Citiţi şi:
- (Gânduri) O zi cu Episcopul Benedict Bistriţeanul. Pe corabia cu suflete sub ocrotirea Maicii Domnului
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat comunitatea din Căianu Mare. Fostul paroh Ștefan Crișan, hirotesit iconom, Diplomă de aleasă cinstire pentru parohul Ioan Fechete. Primarul Paul Știr, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a slujit în Parohia Tiha Bârgăului! Sărbătoare duhovnicească pentru frumoasa comunitate
- Crucea de pe Piatra lui Orban, sfințită de episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul
- Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Nuşeni: Optimism înseamnă să-ți pui toată încrederea în Dumnezeu!
Adaugă comentariu nou