Transportul elevilor, pe agenda de lucru a prefectului Stelian Dolha
Joi, 12/17/2020 - 08:24
Având în vedere experiența primului semestru și unele dificultăți observate sau semnalate pe marginea gestionării acestui serviciu, în contextul pandemiei, prefectul Stelian Dolha a convocat ieri, o întâlnire de lucru la care au fost invitați reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud și S.C Transmixt S.A.
O primă problemă abordată a fost cea a evitării aglomerațiilor în momentul în care se vor relua cursurile în școli. Astfel, s-a convenit ca pentru obținerea sau vizarea periodică a documentelor pentru transport gratuit, elevii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze personal la ghișeele operatorului de transport. Mai exact, școlile vor întocmi de acum situații centralizatoare, care se vor actualiza permanent, pe baza cărora vor fi eliberate documentele de transport necesare.
De asemenea, s-a stabilit că Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va transmite Ministerului Educației o serie de propuneri, având în vedere publicarea recentă a Legii Nr. 226/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Pentru această lege urmează să fie formulate normele de aplicare ce ar putea clarifica unele neconcordanțe legislative actuale privind transportul elevilor. Propunerile vor fi sintetizate într-un memoriu pe baza argumentelor și exemplelor practice formulate de ISJ Bistrița-Năsăud și principalii operatori de transport, informează Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, într-un comunicat de presă.
Citiţi şi:
- Deputat Cristina Iurișniți: Elevii pot circula cu mijloacele de transport în comun, inclusiv cu trenul sau metroul, pe baza carnetului de elev
- Naveta elevilor, în grija părinților! Primarul Ioan Strugari: La Parva, sunt 100 de elevi navetişti! Nu am primit niciun răspuns la petiție!
- Campania de vaccinare anti-Covid, aproape de debut! Ședință de lucru la Instituția Prefectului
- Garda de Mediu susținută de Instituția Prefectului în activitățile de control
- De azi, angajaţii Prefecturii vor monitoriza persoanele aflate în izolare. Prefectul Stelian Dolha: Avem multiplele sesizări, nerespectarea procedurii va fi sancționată drastic

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 10:28
Prefectul Teofil Cioarba a depus jurământul de credință. Respect și soluții pentru cetățeni Lun, 08:20
LIBERTATEA (S. U. A.) din 1929. Reformă administrativă – Eminescu – Dansuri românești – L. Șăineanu Cultura
Din numărul 6/1929 al publicației „Libertatea” („Liberty”), ce apărea în Detroit (S. U. A.),...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte CIPRIAN VĂIDĂHĂZAN, preot paroh la Dumbrăviţa, să vă adresăm calde urări de bine.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, adresăm cordiale urări de bine domnului primar IOAN STRUGARI de la Parva.























Adaugă comentariu nou