Gânduri din Caravana de Crăciun. Emoţia colindei, trăită altfel

Primăria Bistriţa şi Palatul Culturii au realizat, în premieră, Caravana de Crăciun. Dacă anul acesta bistriţenii nu au mai putut participa la evenimente în sala de spectacol a Palatului Culturii sau pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, unde să fie colindaţi de către artişti, de data aceasta, pe ecrane uriaşe, au venit artiştii să-i colinde acasă. Astfel, din 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajun, până a doua zi de Crăciun, Caravana a trecut prin fiecare cartier al Bistriţei, inclusiv în Slătiniţa, Sigmir, Viişoara, Ghinda. Emoţiile trăite de oameni care au deschis ferestrele de la blocuri sau au ieşit în poartă şi au salutat caravana nu pot fi descrise decât dacă ai fost prezent pentru a le vedea.
În ultima zi am participat, timp de trei ore, la traseu caravanei. Mai întâi însă, după Sfânta Liturghie arhierească de la Biserica de la Coroana, Mitropolitul Andrei a ieşit la Panteonul bistriţean, acolo unde a urmărit concertul de colinde ce a însoţit în toată această perioadă caravana.
După-masa, în timp ce Biserica şi clădirea protopopiatelor erau luminate cu motive religioase specifice sărbătorii Crăciunului, bistriţenii poposind pentru a le admira, caravana pornea din nou la drum. Am însoţit-o împreună cu managerul Palatului Culturii, dr. Dorel Cosma, din piaţa instituţiei ajungând în cartierul Ştefan cel Mare, unde bistriţenii au colindat din balcoane, apoi în cartierul ANL Subcetate, în sensul vechi, lângă fântâna arteziană, iar ultima colindă a răsunat pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, acolo unde caravana a fost salutată de primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc.
Cei care ştiu ce reprezintă colinda pentru poporul român au salutat gestul Primăriei de a îi colinda pe oameni în fiecare cartier, fiind astfel împreună cu toţii, chiar dacă distanţaţi şi fiecare la casa lui, în sărbătoarea prin care speranţa revine din nou în sufletele noastre.
Trăim vremuri în care trebuie să ne adaptăm situaţiilor unice venite peste noi, însă niciodată nu trebuie să ne pierdem speranţa, atâta timp cât colindele se mai aud pe la ferestrele noastre.

Comentarii

28/12/20 16:38
Delia Velescu

Caravana de Craciun, a ajuns nu numai pe strazile Bistritei, ci si pe ecranul laptopu-lui meu, aducandu-mi in suflet bucuria acestei sfinte sarbatori si a revederii frumoaselor imagini ale orasului atat de drag mie, orasul meu natal.
Multumesc D-lui Menut Maximinian si organizatorilor, pentru acest minunat dar. "LA MULTI ANI!".
Deasemenea, "La multi ani" Bistritenilor si celor ce citesc aceste randuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5