Lucrările de reabilitare de la „Grigore Moisil”, întârziate, în aşteptarea unei soluţii tehnice!

         Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a recunoascut, în cadrul unei conferinţe de presă, că lucrările de reabilitare a unor corpuri de clădire de la Liceul Tehnilogic „Grigore Moisil” sunt uşor întârziate, asta pe fondul unor neînţelegeri tehnice între proiectant şi municipalitate, care ar putea urca şi valoarea cofinanţării.

„E într-adevăr o lentoare care este cauzată de neconcordanţe între punctele de vedere ale proiectantului, ale Primăriei, pe componenta tehnică, constructorul e şi el acolo. Au fost mai multe discuţii şi cred că primăvara ne va aduce mai multă inspiraţie şi lucrările vor continua. Valoarea cheltuielilor neeligibile pe care Primăria trebuie să o suporte este una destul de mare şi în creştere, discutăm de două milioane lei şi probabil că suma va mai creşte. La finalizarea lucrărilor, când acest proiect va fi predat, vom avea un liceu de nivel european”, a declarat primarul Ioan Turc.

Valoarea proiectului este de 30,9 milioane lei, din care 20,7 milioane lei – fonduri europene nerambursabile, 3,1 milioane lei – fonduri din bugetul național

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5