Lucrările la Centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Năsăud avansează!
Lucrările din cadrul proiectului Centru de zi pentru persoane vârstnice şi unitate de îngrijire la domiciliu, care au debutat în noiembrie 2020, avansează într-un ritm bun. Stadiul execuţiei este de aproximativ 48%. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,8 milioane lei, fiind finanţat din fonduri europene, menţionează administraţia năsăudeană.
Obiectivele specifice vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii existente – clădirea din proximitatea Primăriei Năsăud - pentru înființarea centrului social fără componentă rezidențială, astfel încât să se presteze serviciile sociale de centru de zi pentru persoane vârstnice și de unitate de îngrijire la domiciliu. De asemenea, proiectul urmăreşte creșterea accesibilității persoanelor de 65 de ani și peste din grupul țintă din orașul Năsăud la infrastructura de servicii sociale asigurată, inclusiv prin asigurarea transportului adaptat nevoilor, prin achiziționarea unui autovehicul, dar şi creșterea numărului persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu, în orașul Năsăud, pe o perioadă de 5 ani de la data implementării proiectului.
Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, prioritatea de investiții 8.1 - Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale.
Este un proiect extrem de util pentru Năsăud, pentru că în oraş trăiesc peste 3500 de pensionari şi persoane vârstnice, iar proiectul prevede şi acordarea de asistenţă medicală la domiciliu.
Citiţi şi:
- Au început lucrările la Centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Năsăud!
- Încep lucrările la Centrul de zi de la Năsăud! Au fost obţinute ultimele avize de la Comisia zonală a monumentelor
- Lucrările la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Năsăud încep în perioada următoare!
- Centrul de zi pentru persoane vârstnice şi unitate de îngrijire la domiciliu, prin fonduri europene, la Năsăud
- Centru de zi pentru persoane vârstnice și unitate de îngrijire la domiciliu, cu fonduri europene, la Năsăud
Adaugă comentariu nou