A început vaccinarea cu echipa mobilă la Lechința!
Sâm, 05/22/2021 - 14:46
În această dimineață, campania de vaccinare anti CoVid-19 a ajuns mai aproape de mediul rural, fiind organizată în Lechința o acțiune pentru persoanele de aici care doresc să se imunizeze.
Echipa mobilă este detașată de la Spitalul Militar Cluj și administrează serul Moderna.
Prefectul Stelian Dolha și subprefecții Atilla Decsei și Lorand Toth, alături de primarul Romeo Florian, au fost prezenți la deschiderea campaniei, care se desfășoară pe parcursul acestei zile la Căminul Cultural din Lechința.
„Este important să continuăm lupta împotriva pandemiei, prin intensificarea campaniei de vaccinare, făcând imunizarea mai accesibilă în mediul rural, preponderent în județul nostru. Le mulțumesc tuturor celor care s-au înscris pentru campania de astăzi și țin să amintesc faptul că dacă mai sunt persoane care doresc să se vaccineze în această zi la Lechința, acest lucru este posibil, chiar dacă nu s-au înscris în prealabil. Vă așteptăm, așadar, într-un număr cât mai mare!”, transmite prefectul Stelian Dolha.
Pentru administrarea rapelului, echipa Spitalului Militar Cluj se va întoarce în Lechința peste 28 de zile.
Citiţi şi:
- 180 de persoane au fost vaccinate la Lechința
- Cinci medici de familie din judeţ, din mediul rural, distinşi pentru reuşita campaniei de vaccinare! Prefectul Dolha: Sunteţi cea mai importantă resursă!
- Campanie de vaccinare a tinerilor în Parcul municipal! Prefectul Dolha: Sunt un exemplu de responsabilitate pentru adulţi!
- Prefectul Stelian Dolha: Primarii din Lechinţa, Rodna, Prundu Bârgăului, exemple de implicare în campaniile de vaccinare!
- A început vaccinarea în mașină, la Bistrița. Prefectul Stelian Dolha: Vaccinarea este salvarea noastră pentru intrarea în normalitate

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 11:37
Invitația de botez devine o veste de familie: Cum reacționează bunicii când primesc un simplu link Mie, 11:30
Accident rutier la Viișoara Mie, 09:12
Organistul austriac Stefan Donner concertează la orga istorică Johannes Prause din Bistrița Mie, 07:53
Dorel Cosma: Când administrația ascultă Cultura
În numărul 55 al „ziarului politic independent” „România Nouă”, director Zaharia Boilă, (an. III,...
Comentarii
AUR-el -
Mar, 16:42
Căldură mare, mon Cher! Neuronii le-au dat pe dinafară ... că tot au vrut afară. Baiu'-i mare (...
rasunetul -
Mar, 09:56
Acestea au fost datele transmise vineri seara, în jurul orei 22.30. ISU BN nu a revenit cu detalii...
Nerghes Alexandra -
Lun, 21:45
Domnul este socrul meu , Cum ISU BN transmite ca este conștient , când el este în stare gravă fără...
Gheorghe Mizgan -
Lun, 13:08
Îi mulțumesc domnului prof. Vasile Găurean pentru timpul acordat cărții mele și pentru publicarea...
Ana Aurelia Pîntea -
Lun, 08:12
Felicitări
Aniversări
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări de bine doamnei av. Lucia-Augusta Săsărman, consilier județean social-democrat.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, doamnei ILEANA-MARIA CLAPA, consilier principal în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-...
Primarul comunei Șanț, Marian Forogău, îşi aniversează ziua de naștere. Cu acest prilej, îi dorim multă sănătate, fericire și succes în toate...
In Memoriam
În 5 august era ziua de naștere a Părintelui iconom stavrofor Eugen Trif (05.08.1942 - 09.03.2000), regretatul cumnat al autorului acestor rânduri,...
























Adaugă comentariu nou