Lucrările de eficientizare energetică de la spitalul din Năsăud, pe ultima sută de metri!

Lucrările de eficientizare energetică aferente proiectului "Eficientizarea energetică a Spitalului orășenesc Dr. George Trifon din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud" vor fi finalizate în maximum două luni. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2021 și cofinanțat din buget local şi are o valoare de 3.55 milioane de lei.

Investiţia a avut în vedere realizarea unor lucrări care duc la eficientizarea energetică a clădirii și la creșterea gradului de confort al pacienților:

• Înlocuirea centralei termice vechi cu o centrală nouă, cu un înalt grad de performanță energetică.

• Vor fi înlocuite toate conductele din subsolul unității medicale.

• Vor fi modernizate instalațiile de distribuție și transport a energiei termice și a apei.

• Se vor instala panouri solare pentru producerea de apă caldă menajeră.

• Se vor instala panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, care va fi folosită pentru iluminarea spațiilor interioare ale clădirii.

• Se va interveni la tâmplăria exterioară: înlocuirea ușilor de acces din aluminiu cu uși din PVC, cu 5 camere și geam termoizolant.

• Se vor instala sisteme de climatizare cu aer de tip „Split”, unități de climă pentru holurile de acces ale spitalului.

• Se vor izolarea termic pereții exteriori cu polistiren expandat, ignifugat, de 12 cm grosime.

Termenul de execuție este de 12 luni de la emiterea Ordinului de începere al lucrărilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5