Zi tristă de iunie. Mea Schreiner (Petruse) a plecat spre alte galaxii!

Privim de multe ori spre bolta cerească și admirăm jocul stelelor. Din când în când câte o steluță, scăpărând, pornește în zbor spre alte Galaxii. Unde se îndreaptă? De ce s-a desprins? Uneori, mult prea repede, părăsesc constelația. Nu suntem scutiți de gustul amar al despărțirii. Și atunci,  lume în negru se adună pentru ultimul omagiu. O familie deosebită, pe care artistul Petre Petruse s-a străduit să o țină mereu aproape, este acum îmbrăcată în doliu. Spiridușul familiei – MEA- plină de zâmbet, tandrețe și umanism ne-a părăsit. A luat cu ea simboluri din lumea noastră pe care a încercat, prin puterile ei, să o facă mai bună.  Am cunoscut-o pe Mea din anii ei de școală gimnazială. Fetița din prima bancă avea mereu zâmbetul pe buze. Încă din acei ani se întrezărea un chip de o feminitate deosebită. Atentă, politicoasă, a fost mereu printre elevii mei buni și preferați. A îndrăgit dansul moștenind pasiunea pentru folclor de la tatăl său – Petrică. Și a devenit o dansatoare deosebită, cu mult talent uimindu-i pe coregrafii bistrițeni și clujeni prin finețea execuției, prin eleganța mișcărilor. Același temperament veselo a caracterizat-o de-a lungul întregii ei cariere artistice. Era mereu acolo unde se zâmbea și aducea cu ea mult optimism. Turneele prin lume ar fi fost mult mai seci fără Mea. Toți o îndrăgeam și îi căutam prezența. Anii de studenție n-au fost mai prejos. S-a dovedit a fi atât o bună studentă cât și o veritabilă artistă. Părinți Viorica și Petrică se mândreau cu odorul lor. Aveau și de ce. A luat de la fiecare câte ceva și de la amândoi educația aleasă, bunătatea și respectul pentru cei din jur. Revenită la Bistrița, după terminarea studiilor superioare, am reîntâlnit-o pe Mea de data aceasta în uniformă militară. O prindea bine uniforma de ofițer psiholog. Blondă, cu o ținută și alură de balerină, băieților li se scurgeau ochii după frumoasa ofițereasă. Nu și-a uitat colegii din ansamblul bistrițean. Cât timpul i-a permis, a revenit la repetiții, dăruindu-se cu aceeași pasiune dansului popular. A știut să-și prețuiască și să-și sprijine colegii fără a privi de sus pe nimeni și simțindu-se aproape de fiecare. Devenise colegă cu tatăl ei. Câtă mândrie și bucurie – tata solist de prestigiu, fiica dansatoare de excepție. Din cei trei copii – Dana, Mea, Cipri – doar Mea îmbrățișase și latura artistică.

Am avut bucuria să o admir pe Mea în rochie de mireasă, apoi ca mămică și evident implicată în mod deosebit în munca ei de ofițer de poliție. Strălucea! Apoi, brusc, nori negri. Până în ultimele momente, Mea a fost mereu zâmbitoare și plină de speranțe. Fulgerător a venit ziua tristă de iunie. Era în preajma Înălțării, semn că sufletele nobile nu pleacă oricând. Familia, prietenii, colegii asistă întristați la ceremonia religioasă și militară. Trompeta și Garda anunță ultimul salut. Drapelul tricolor este împăturit și înmânat familiei. Mea a plecat. Privesc spre bolta cerească: A mai dispărut o steluță spre alte galaxii! …