Vezi cum poţi sesiza Poliţia Animalelor!

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor sunt specializați în prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală care au ca obiect animalele aflate într-o situație de pericol. Astfel, activitățile lor vizează tragerea la răspundere a celor care încalcă legislația privind protecția animalelor, gestionarea câinilor fără stăpân și regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi.

Modalitatea de sesizare a Politiei Animalelor prezintă particularități în funcție de situația semnalată.

 Dacă vorbim despre o situație de urgență, în care este necesară înștiințarea imediată, spre exemplu: asistarea la maltratarea/schingiuirea/uciderea unui animal, asistarea la abandon, asistarea la lupte între animale etc- apelarea se face prin numărul unic de urgență 112.

 Dacă este vorba despre o situație cu animale aflate în dificultate, dar non-urgentă, (condiții improprii de adăpostire, neacordarea îngrijirii medicale, câine periculos sau agresiv al cărui proprietar nu respecta regimul de deținere al acestora, trafic ilegal de animale), cetățenii au la dispoziție celelalte căi de notificare, respectiv prin sesizare directă, la sediul Poliției sau prin email/petiție online.

La evenimentele semnalate de cetățeni se deplasează o echipă formată dintr-un un polițist și un medic veterinar care investighează și completează fișa de examinare clinică a animalului, pe baza căreia se întocmește ordinul de plasare a animalului în adăpost, în cazul în care acesta se încadrează într-una dintre situațiile de pericol prevăzute de lege.

Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:
a) animal care a fost rănit sau schingiuit;
b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;
c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;
d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;
e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;
f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Biroul pentru Protecția Animalelor - YouTube:

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5