Un pieton prevenit este un pieton salvat! 18 pietoni răniți în ultimii doi ani!
Astăzi, 1 august, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Bistrița pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în care sunt implicați pietonii acestea fiind unele din cauzele generatoare de accidente de circulaţie.
Din anul 2019 și până în prezent, la nivelul judeţului Bistrița-Năsăud, au fost înregistrate 17 accidente rutiere în care au fost implicați pietoni. În perioada de referinţă, 18 pietoni fiind răniți în urma accidentelor de circulaţie.
Polițiștii le-au explicat oamenilor regulile de circulație și i-au îndemnat la respectarea acestora, acțiunea vizând în primul rând prevenirea, informarea și conștientizarea cât și creșterea gradului de siguranță și reducerea accidentelor de circulație în care sunt implicați aceștia.
Polițiștii le recomandă pietonilor:
- să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
-să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);
-să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;
-să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
-pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
-să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;
-copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi! – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor.
Pe această cale, polițiștii rutieri vă recomandă să respectați regulile de circulație, și să nu vă puneți viața în pericol.
Citiţi şi:
- Peste 100 de pietoni indisciplinaţi, sancţionaţi într-o singură zi!
- Pietoni sancționați de polițiști pentru traversare neregulamentară! 17 permise reținute, într-o singură zi!
- Romuli. O femeie a murit după ce a traversat strada prin loc nepermis
- Un măierean a lovit cu maşina o femeie din Feldru. Pietoni, luați-vă toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunteți observaţi în trafic de către şoferi!
- La 80 de ani, băut pe drum prin Cepari. Un şofer nu l-a putut evita!
Adaugă comentariu nou