Semaforizare inteligentă, la Beclean!
Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, anunţă că au fost făcute recepția și probele finale la semafoarele instalate în orașul de pe Someş. "Odată puse în funcțiune vor ajuta la decongestionarea traficului din Beclean. Sistemul de semaforizare inteligent este implementat cu ajutorul fondurilor europene, prin intermediul proiectelor de mobilitate urbană durabilă", menţionează edilul oraşului.
Principalele intersecții din orașul Beclean sunt semaforizate inteligent, cu ajutorul noilor tehnologii de management smart al traficului rutier și pietonal. Prin semaforizarea smart din orașul de pe Someș se urmărește fluidizarea traficului local, fiind construite pe străzi adiacente câteva variante de ocolire a centrului orașului Beclean.
La Beclean, sunt în derulare două proiecte de mobilitate urbană, şi anume proiectul Drumul Gării din Beclean – Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean şi proiectul Dezvoltarea mobilităţii urbane în oraşul Beclean - etapa II – Extinderea, ambele proiecte finanţate cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord – Vest Cluj – Napoca.
Citiţi şi:
- Toate intersecțiile principale din Beclean vor fi semaforizate în următoarele 6 luni de zile! Primarul Nicolae Moldovan a semnat contractul de lucrări
- Toate autobuzele electrice achiziționate din fonduri europene au ajuns la Beclean
- Beclean, oraşul inteligent. Al treilea proiect major de mobilitate urbană, pregătit cu finanţare europeană
- Cum devine Becleanul oraş inteligent. Dezvoltarea mobilităţii urbane III, proiect cu finanțare europeană
- Beclean, oraşul inteligent- Dezvoltarea mobilităţii urbane III
Adaugă comentariu nou