A fost redeschis centrul de vaccinare din cadrul companiei Leoni Wiring Systems
Mie, 11/03/2021 - 17:36
Pentru a crește procentul de vaccinare în rândul personalului, conducerea firmei Leoni Wiring Systems Bistrița a cerut redeschiderea centrului din cadrul societății.
Prefectul Stelian Dolha a vizitat centrul redeschis în această după-masă la sediul companiei Leoni, unde, în următoarele două luni, angajații, dar și membrii familiilor acestora, se vor putea imuniza de luni până vineri, între orele 10:00-18:00, cu unul dintre serurile Pfizer sau Johnson&Johnson. Amintim că toate persoanele care se vaccinează vor primi câte o zi liberă.
Firmele private sunt încurajate să aibă grijă de sănătatea angajaților și să se implice în campaniile de vaccinare. Să nu uităm că sănătatea noastră și a celor din jur rămâne cea mai importantă
Citiţi şi:
- SC LEONI WIRING SYSTEMS RO SR anunţă organizarea dezbaterii publice privind solicitarea Autorizaţiei integrate de mediu- punct de lucru Bistriţa, str. Tărpiului, nr. 14
- SC LEONI WIRING SYSTEMS RO SRL organizează dezbatere publică privind solicitarea Autorizaţiei integrate de mediu- punct de lucru Bistriţa, str. Tărpiului, nr. 24
- Vizită de lucru din partea Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților la fabrica LEONI Wiring Systems Bistrița
- Conflict de interese la SC Leoni Wiring Systems SRL Bistriţa
- LEONI Wiring Systems România deschide la Beiuș a zecea fabrică din România

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Vă invităm la vernisajul expoziției de sculptură: OBIECTE ÎNCORSETATE
🔶Artist vizual: Alin Rihor...
Comentarii
Rus Augustin -
Lun, 21:44
Poate avea dreptate cardinalul Mazarin care a pus pe mormânt epitaful ... „Aici zace cardinalul...
Claudia -
Lun, 19:14
era vaccinat? intreb pentru ca am constatat ca mulți dintre cei care s au vaccinat antricovid au...
Valeri Toderici -
Lun, 04:47
Mulțumim,din suflet,pictorului Valeriu Mureșan,/
Pentru tabloul expus,la Muzeul...năsăudean!/...
Valeri Toderici -
Lun, 04:46
Mulțumim,din suflet,pictorului Valeriu Mureșan,/
Pentru tabloul expus,la Muzeul...năsăudean!/...
Valeri Toderici -
Lun, 04:42
.ulțumin
Aniversări
Cu prilejul aniversării zilei de naștere, adresăm părintelui Gheorghe Ganea, preot la PAROHIA ORTODOXĂ RODNA II, alese urări de sănătate şi bucurie,...
Redacția cotidianului Răsunetul transmite cele mai calde gânduri, urări de sănătate și împliniri doamnei asistent medical principal Felicia...
În zi de naștere, îi urăm doamnei IOANA CIFOR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, să aibă parte de multă sănătate,...























Adaugă comentariu nou