Peste 1000 de copii din Năsăud vor primi cadouri! Focuri de artificii, la trecerea dintre ani, dacă normele vor permite!

Autorităţile locale din Năsăud vor oferi cadouri pentru toţi preşcolarii şi elevii din ciclul primar de la şcolile din oraş. Potrivit primarului Dorin Vlaşin, sunt peste 1000 de copii care vor primi astfel de pachete, un dar care arată că au fost cuminţi şi au învăţat pe parcursul unui an nu tocmai uşor nici pentru procesul educativ. Cadourile vor fi oferite de echipa administrativă a Năsăudului înainte de venirea vacanţei de iarnă, fiind pregătite şi alte surprize pentru năsăudeni.

Primarul Dorin Vlaşin anunţă că, dacă rata de incidenţă şi contextul epidemiologic vor permite, administraţia locală are în vedere organizarea unui mic eveniment care să marcheze trecerea într-un an pe care toţi năsăudenii şi-l doresc mai bun.

„Noi şi anul trecut am avut alocate fonduri pentru a marca, în mod festiv, trecerea dintre ani, dar condiţiile epidemiologice nu ne-au permis. Aşteptăm să vedem ce decizie se va lua la nivel naţional, ce reguli vor fi stabilite şi suntem pregătiţi să îi bucurăm pe năsăudeni printr-un foc de artificii”, a declarat primarul Dorin Vlaşin.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5