Ioan Turc: Bugetul municipiului Bistriţa, aprobat până în februarie! Ce investiţii sunt în plan!
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a anunţat că bugetul municipiului Bistriţa pentru anul 2022 va fi adoptat până în luna februarie. Potrivit acestuia, se prevede un buget bun, mai ales pe partea de investiţii.
„Anul viitor vom continua să facem lucrări de bună calitate, vom deschide noi şantiere, menţinând o rezonanţă între administraţia locală şi bistriţeni. (…) Va fi un buget bun pentru oraş, în condiţiile în care intenţionăm să luăm un credit de 100 milioane lei, pentru realizarea unor parcări, pentru achiziţionarea unor active precum Baza Mecanica, Casa Ion Zidaru”, a declarat edilul municipiului.
Printre investiţiile anunţate pentru 2022 se numără Linia Verde, Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureşanu, pasajul subteran pe sub calea ferată propus pe Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” etc.
Municipalitatea îşi propune şi să deschidă un culoar de mobilitate între strada Colibiţei şi Lucian Blaga, pe lângă calea ferată. O serie de investitori ar fi cedat teren în zonă, dacă va fi nevoie vor fi făcute şi exproprieri, asta în condiţiile în care investiţia este una foarte importantă.
Altfel, toate taxele şi impozitele locale au rămas neschimbate, cu excepţia parcărilor, mai mult, impozitul pentru clădirile nerezidenţiale ale persoanelor juridice s-a redus de la 1,25 la 1.
Citiţi şi:
- Ioan Turc: Nu putem şi să expropriem, şi să facem şi investiţii!
- Proiectele Bistriţei, discutate de primarul Ioan Turc cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila! Trei noi creşe, în plan!
- Lucrările de reabilitare a şoselei de centură vor debuta în 2009
- Parcul Industrial va fi extins. Investiţii la recalibrarea utilităţilor, din fonduri europene
- În această toamnă, centura Bistriței ar putea intra în modernizare! Ce planuri sunt pentru Pasul Rotunda!
Comentarii
Orasul Bistrița are nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Aici nu-i vorba de varianta ocolitoare pentru traficul de tranzit, deoarece aglomerarea circulatiei auto in oras este dată tocmai de bistriteni. De aceea trebuie găsite solutii pentru imbunatatirea circulatiei din oras.
In primul rând, pentru descongestionarea circulatiei auto este nevoie de amenajarea mai multor „coridoare” care să traverseze orasul pe lungime, adică pe directia est-vest si care să facă legatura cu intrările in Bistrița dinspre Unirea si Viisoara sau Sărata. Inafară de „linia verde” aflată in procedură de executie, pentru care s-a făcut atâta tevatură ar trebui demarate lucrările si pentru „linia albastră” pe malul stâng al râului Bistrita, intre Sărata si Unirea.
Adaugă comentariu nou