Ziua Unirii, marcată la Teaca cu straie de sărbătoare şi căruțe trase de cai impunători

Archiudean Florentin

La Teaca tineri și bătrâni s-au adunat pentru a cinsti un moment sfânt în viața poporului român! Organizarea a fost exemplară. Regulile și reglementările oficiale privind comportamentul oamenilor în astfel de situații au fost respectate cu strictețe. Primiți cu pâine și cu sare de către delegația locuitorilor din Pintic(satul tribunului pașoptist Constantin Romanu Vivu) primarul Iustian Muntean și viceprimarul Florin Oltean au participat apoi la o slujbă de TEDEUM în biserică, oficiată de bunul nostru păstor sufletesc părintele Vasile Motogna( Ionela Motogna), slujbă de slavă și de mulțumire bunului Dumnezeu la care au participat preoții Silviu Costin(Ocnita), Victor Vărărean(Pintic) și Vasile Cosmin Moldovan (Archiud). Apoi s-a depus o coroană de flori la troița-monument al Eroilor aflată în curtea bisericii. Un scurt cuvânt de salut tuturor participanților și de cinstire a celor care au făcut Unirea de la 1859 a fost rostit de primarul Damian Iustian Muntean Muntean! Apoi redactorul șef al Gazetei de Teaca, Alexandru Bugnariu a recitat, cu un har care ne-a emoționat pe toți, poemul Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie. Cornelia A. Ardelean, Olimpia Denes Deac și diacul Emil Flore au cântat Hora Unirii împreună cu toți participanții.
S-a găsit apoi soluția potrivită pentru ca mulțimea să se prindă în horă: o panglică tricoloră nesfârșită a legat participanții, distanțați astfel...regulamentar, într-o horă a Recunoștinței, a Bucuriei și a Unirii în cuget, în simțiri și în pace a Neamului Românesc dar și a tuturor trăitorilor de azi pe Pământul Vechii Dacii...!
Toate au fost impresionante: organizarea exemplară în condiții de pandemie, succesiunea evenimentelor și mai ales...hora distanțată cu mâna pe panglica tricoloră! Nu putem uita că azi locuitorii satului Pintic au fost la înălțime în frunte cu vrednicul de laudă preot Victor Vararean și cu distinsa doamnă preoteasă Andreea - Vararean Andreea. Sosiți cu căruțele trase de cai impunători, îmbrăcați în vestitele straie populare ale Pinticului, oamenii aceștia au demonstrat că niciodată, la români, așchia nu sare departe de stejarul falnic din care s-a zămislit! Azi, deasupra comunei noastre Teaca, Bunul Dumnezeu a trimis – așa am văzut și am simțit eu dis de dimineață- porumbelul alb al păcii, al înțelegerii între oameni, al Speranței în vremuri mai bune și al Unirii întru Iubire și Credință! Doamne ajută! Sănătate tuturor!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5