Incendiu la Sebiș! Un garaj, patru grajduri, două fânare, animale și furaje au ars!
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit la un incendiu izbucnit la o casă de locuit, cu un singur etaj, în localitatea Sebiș. Au fost alertate și Servicile Voluntare pentru Situații de Urgență din Șieuț, Monor, Șieu.
"În momentul în care au ajuns echipajele la locul intervenției incendiul se manifesta generalizat la anexele a două gospodării. După aproximativ 9 ore de lucru, pompierii militari bistrițeni s-au întors la bază. Intervenția a fost una dificilă deoarece incendiul a fost întreținut de vânt, cantitatea de fn care s-a aprins a fost foarte mare, iar pentru a se asigura că nu mai sunt focare în fan pompierii au verificat fiecare balot în parte cu furcile. S-au format linii de alimentare a autospecialelor dintr-un râu care se afla la aproximativ 50 de m distanță. Alături de pompierii bistrițeni au intervenit și pompierii voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare Șieuț, Monor și Șieu.
S-a reușit protejarea caselor de locuit, dar din cauză că acestea erau foarte aproape de anexele incendiate, a fost afectata tâmplăria pvc și geamurile s-au spart. Din fericire, nu au fost persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale. Au fost salvate șase bovine. În urma incendiului a ars: un garaj, două fânare, patru grajduri, un atelier de prelucrare a lemnului, o șură, trei tone de cereale, șase ovine, trei caprine și patru zeci de baloți de fân.
Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind de natură electrică", a transmis ISU BN.
Citiţi şi:
- Incendiu la o gospodărie din Josenii Bârgăului! Peste 2000 de baloți de fân au ars!
- 5 gospodării în flăcări la Sântioana
- O casă şi mai multe grajduri au ars la Sebiş, Şieuţ
- Incendiu la o casă din Sebiș! Intervin pompierii din Bistrița și voluntari de pe Valea Șieului
- Unirea: Incendiu la un garaj, cu risc de propagare la casă
Adaugă comentariu nou