Serviciul de Ambulanţă Județean, alături de as.pr.Ciprian Păcurar, asistent șef al SAJ-BN și as.pr.Magda Păcurar, în aceste clipe grele
Mar, 05/10/2022 - 11:28
Întreg colectivul de salariați suntem alături de colegii nostri, as.pr.Ciprian Păcurar, asistent șef al SAJ-BN și soția lui, as.pr.Magda Păcurar, în aceste grele de despărțire de cel care le-a fost tată/socru.
Bunul Dumnezeu să odihnească sufletul chemat iar familiei să ii dea mângâiere pt.a putea trece de acestă grea încercare….
„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.”(Psalmul 23:1-4)
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!
Serviciul de Ambulanta Județean Bistrita-Nasaud
Citiţi şi:
- Ciprian Păcurar, purtător de cuvânt al S.A.J.: Protejaţi angajații Salvării! Dacă vii dintr-o zonă în care știi că este posibil să fi intrat în contact cu persoane aflate în carantină sau infectate cu COVID-19 și apelezi 112, informează dispecerul
- Familia Păcurar, în tandem, în pensie! Libertate după opt decenii de muncă…
- Întru mulţi ani părintelui Ion Păcurar, preot paroh la Herina!
- Vernisaj Doru Păcurar, la Sinagoga Bistrița
- Peste 440 bistriţeni au solicitat intervenţia echipajelor medicale, de Paşti

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Îmi cade în mână proaspăta carte a lui Alexandru Câţcăuan (pe copertă Al. Câţcăuan), intitulată ,,...
Comentarii
Iuliu -
Lun, 13:30
Premiile Nobel se acordă anual pentru următoarele domenii: Fizică, Chimie, Fiziologie sau Medicină...
Virgil S. -
Lun, 11:34
Salutăm acest romancier de mare forță, unul dintre cei mai superiori manageri ai Culturii! Bistrița...
Vasile G. -
Dum, 22:56
Orice poet se crede unul dintre cei mai importanți în mintea lor. Nu am prea auzit de acest nume de...
Ionel Fernic -
Sâm, 20:24
L-am cunoscut pe Stir Victor pe cand pazea constructia BCR din Prundu-Bargaului si am aflat ca ar...
Aniversări
Astăzi îl sărbătorim pe Andrei Tarniță, fondatorul Latin Art Dance, omul care a transformat pasiunea pentru dans într-un proiect dedicat oamenilor,...
În ceas aniversar, permiteţi-ne Preacucernice părinte TEOFIL MOLDOVAN, preot paroh la Buduş, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Arghir Vlașin, preot paroh la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe"...























Adaugă comentariu nou