Incendiu la o casă din Coldău. O femeie, un bărbat și un bebeluș de 9 luni, transportați la spital!

Pompierii militari de la Garda de Intervenție Beclean au intervenit în localitatea Coldau la un incendiu izbucnit la o gospodărie.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de doua ore. Flăcările se manifestau violent la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, respectiv intr-un hol și în încăperea de unde a izbucnit.

Echipajul de paramedici a preluat succesiv o femeie in vârstă de 32 de ani, care prezenta intoxicație cu fum la nivelul cailor respiratorii superioare, stabila și conștientă și a evacuat-o spre CPU Beclean. Mai departe, a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Tot la UPU SMURD Bistrița a fost evacuat bebelușul femeii (aproximativ 9 luni) pentru investigații medicale amănunțite, nu prezenta leziuni sau traumatisme vizibile.

Tatăl copilului a ajuns la UPU SMURD Bistrița cu o plagă la nivelul membrului superior stâng.

În urma cercetărilor preliminare efectuate la fața locului după finalizarea intervenției s-a stabilit faptul ca incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la un aparat electrocasnic (TV), transmite ISU BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5