Tineri suspecți privind deținerea de substanțe halucinogene depistați în parcul din Stefan cel Mare de către jandarmi
În această noapte, în jurul orei 02.00, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Bistrița, aflați într-o acțiune de patrulare în zona parcului din cartierul Ștefan cel Mare, au depistat doi tineri care la vederea patrulei au manifestat un comportament suspect.
Jandarmii i-au interceptat și le-au verificat identitatea, solicitându-le să prezinte conținutul rucsacului pe care îl aveau asupra lor. Tinerii cu vârsta de 25, respectiv 17 ani, aveau în rucsac printre alte lucruri și o cutie metalică care conținea o substanță vegetală de culoare verde și un grinder.
Existând suspiciunea rezonabilă că ar putea fi substanțe interzise, jandarmii au întocmit pe numele tânărului de 25 de ani, actele de sesizare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. (legea nr. 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, art. 4)
Actele vor fi înaintate Inspectoratului Județean de Poliţie Bistrița-Năsăud pentru continuarea cercetărilor.
Citiţi şi:
- Drogaţi pe străzile Bistriţei: Un jandarm aflat în timpul liber a zărit un tânăr ce zăcea inconștient în zăpadă. Lângă el alţi 4 tineri care se aflau sub influența unor substante halucinogene
- Tineri depistați cu droguri, la Colibița, de jandarmi!
- Vizită cu dosar penal. Un bărbat de 37 ani din Crainimăt, cercetat pentru lovire şi ameninţare
- Jandarmii bistrițeni au depistat în această noapte un tânăr care deținea substanțe susceptibile a fi cu efecte pshihoactive!
- 40 de plicuri cu substanțe pshihoactive, la un tânăr din Bistriţa
Adaugă comentariu nou