Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud la Conferințele din Târgu Jiu şi Chişinău
La Târgu Jiu a avut loc Conferința Națională a Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, BiblioPUBLICA „Biblioteci Verzi și Digitale”, organizată de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj și EUROPE DIRECT Gorj, în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România.
Conferința „Biblioteci Verzi și Digitale” s-a dorit a fi un loc de întrunire pentru dezbateri susținute despre procesul de transformare verde și digitală a societății, despre necesitatea de a ne adapta la schimbările erei moderne și despre importanța bibliotecilor în responsabilizarea publicului larg privind utilizarea resurselor și integrarea digitalului în toate aspectele vieții.
În deschiderea conferinţei, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis un mesaj despre importanţa bibliotecilor şi a lecturii. La eveniment a fost prezent şi directorul Bibliotecii Naţionale, Adrian Cioroianu, alături de bibliotecari din ţară şi Republica Moldova. La conferinţă, judeţul nostru a fost reprezentat de managerul Bibliotecii Judeţene „George Cobuc”, Ioan Pintea, şi de informaticianul Camil Hosu.
Ioan Pintea a susţinut o conferinţă pe tema „Traseele bibliobuzului – noi comunităţi de cititori” în cadrul căreia a prezentat şi un film cu „Biblioteca pe roţi” a judeţului nostru, bine primită de cititorii din comunităţile izolate, dar şi de colegii bibliotecari prezenţi la Târgu Jiu.
S-a vorbit despre un proiect de viitor al Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud ca bibliotecă verde, Ioan Pintea având o viziune asupra unei grădini în cadrul căreia cititorii să se poată bucura şi de natură. De asemenea, s-a vorbit despre relaţia deosebită pe care biblioteca noastră o are cu bibliotecile din Republica Moldova, sprijinând filialele de la Chişinău şi Glodeni. Împreună cu Camil Hosu, Ioan Pintea a participat şi la atelierele dedicate bibliotecii digitale.
Biblioteca Județeană a participat apoi la Chișinău la Conferință aniversară: Biblioteca B.P. Hasdeu - 145, dar şi la Atelierul "Lectura - vector al dezvoltării unei societăți", condus de Maria Pilchin, vorbesc despre "Bibliotecile bibliotecarilor și Ce, cum, unde, când citesc bibliotecarii".
Instituţia bistriţeană se pregăteşte acum de Târgul de Carte şi de „Serile de la Casa Poetului” care vor avea loc în perioada 9-11 noiembrie.
Citiţi şi:
- Premiile COŞBOOK, lansarea ”Ghidului bibliotecilor publice” şi a site-ului, cadoul Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc”, în prag de sărbători
- Se dă startul Concursului „Biblioteci deschise. Zilele cărţii în bibliotecile comunale şi orăşeneşti
- Miercuri va fi inaugurată Biblioteca Digitală a Bibliotecii Judeţene George Coşbuc, cu oaspeţi din Raionul Glodeni
- Premieră! Bibliotecarii din întreaga ţară se întâlnesc la Bistriţa! Printre invitaţii managerului Bibilotecii Judeţene, Ioan Pintea, se află Grigore Leşe şi mitropolitul Andrei
- Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, tot mai vizibilă în rândul instituţiilor culturale
Adaugă comentariu nou