Parohia Ortodoxă Domneşti şi-a sărbătorit hramul. Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă şi Corala Armonia, invitaţi de onoare
Lun, 11/07/2022 - 10:09
Parohia Ortodoxă Domneşti şi-a sărbătorit duminică hramul, de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. La invitaţia preotului paroh Florin Gordon, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită în sobor de preoţi şi diaconi, condus de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca. La strană, răspunsurile au fost date de Corala bărbătească „Armonia”.
Alături de credincioşi, la frumoasa sărbătoare a credinciloşilor din Domneşti, au fost primarul Horea Petruţ şi deputatul Bogdan Ivan.
Citiţi şi:
- Pr. Florin Gordon: Concertul extraordinar de colinde al Coralei Armonia, un dar din suflet pentru toți credincioșii din Domnești!
- Corală Armonia, concert extraordinar de colinde în Bistriţa-Năsăud
- Academicianul Felix Unger (Austria), Daniel Benjamin Hinshaw (SUA), Ioan Chirilă, Alex. Ștefănescu, Vasile Sebastian Dâncu, Mitropolitul Andrei, la Seminarul Internațional de Medicină și Teologie
- A doua zi de Rusalii, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă slujeşte la hramul Mănăstirii din Suplai- Bichigiu
- Regal de colinde tradiționale susținut de Corala Armonia, la Biserica Sfântul Nicolae din Sângeorz-Băi

Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Mar, 14:37
„TU SCHIMBI LUMEA!” - proiect educativ la Școala Gimnazială „Sfântul Stelian” din Bistrița Mar, 11:20
Dr. Florina Dolha și dr. Crina Fofiu de la SCJU Bistrița, la Congresul European de Gastroenterologie Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou