Mihai Adrian Chioran. Gânduri, trăiri, dorințe ... ale elevilor de la Centrul de Excelență Bistrița

Aventura cunoașterii a început când doamna învățătoare ne-a povestit că există o clasă de excelență la matematică unde putem ajunge toți cei care dorim, în urma unei evaluări. 

Așa am ajuns și eu, pentru prima dată, cu multe emoții înainte, dar și cu  bucurie după, în această clasă de excelență, despre care, sincer, nu știam mare lucru.

Am întâlnit în clasă noi colegi, unii de la mine din școală, alții din alte școli, cu care am încercat să învățăm mai bine matematică.

Doamnele învățătoare ne-au arătat și explicat cu răbdare noi metode de rezolvare a mai multor tipuri de probleme. 

Îmi plac mult astfel de întâlniri în care cu toții avem de învățat lucruri noi și folositoare în următorii ani de școală.

Mihai Adrian Chioran, elev CJExBN

Prof. înv. primar Zăvoianu Teodora, lector CJEx BN

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5