15 ani de slujire arhierească a Părintelui Episcop MACARIE DRĂGOI la Episcopia Europei de Nord ! Întru mulţi şi fericiţi ani, Preasfinţia Voastră!
Joi, 05/04/2023 - 14:27
Cu prilejul aniversării a 15 ani de slujire arhierească a Părintelui Episcop MACARIE DRĂGOI la Episcopia Europei de Nord îi adresăm alese urări de sănătate şi belşug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală încredinţată.
Fie ca sfintele bucurii tainice ale lucrării pentru Dumnezeu şi pentru oameni, împlinite în slujirea arhierească misionară pe care o arătaţi, să se pogoare în sufletul şi viaţa Preasfinţiei Voastre, dăruindu-Vă roade alese şi binecuvântate!
Întru mulţi şi fericiţi ani, Preasfinţia Voastră!
Redacţia „Răsunetul”
La începutul săptămânii arhierelul s-a aflat pe meleagurile natale, pe Valea Ţibleşului.
Când împlinesc 15 ani de slujire arhierească, Domnul Atotmilostiv m-a învrednicit să săvârșesc dis de dimineață Dumnezeiasca Liturghie în biserica în care am fost botezat din satul meu năsăudean natal Spermezeu, fiind înconjurat de dragostea celor apropiați ai mei și străjuit de blânda prezență a părinților: tata Vasile și mama Ana care s-au spovedit și s-au împărtășit la slujbă. Lor le sunt recunoscător, lor le mulțumesc, întâi de toate, pentru că mi-au transmis credința vie a strămoșilor noștri, bună cuviința, smerenia, bunătatea, stăruința. Virtuți ale simplității, trecute cu vederea prea ades în lumea în care trăim.
Să mulțumim cu toții înaintașilor noștri și să ținem și noi nesmintit, cum au ținut și ei, pentru noi, toate cele ale mântuirii și rânduielii cerești.
Cu îmbrățisare și binecuvântare în Hristos Arhiereul Cel Veșnic,
+Părintele Episcop Macarie
Citiţi şi:
- Întru mulţi şi binecuvântați ani, Preasfinţite Părinte Episcop MACARIE DRĂGOI al Episcopiei Europei de Nord!
- La mulți ani, Părinte Episcop MACARIE DRĂGOI al Episcopiei Europei de Nord,
- Întru mulţi ani, Preasfinţite Părinte Episcop Macarie Drăgoi!
- Întru mulţi ani Preasfinţitului Părinte Macarie, Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord!
- Întru mulţi şi binecuvântați ani, Preasfinţite Părinte MACARIE DRĂGOI! Episcopul Europei de Nord își serbează onomastica de sărbătoarea Sfântului Macarie cel Mare

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Din „ziarul politic independent” „România Nouă”, director Zaharia Boilă (an. III, nr. 122, din 6...
Comentarii
Leon Pintea -
Dum, 18:57
Fericiti iubitorii de pace ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chema. Nu stiu cand va fi pace in...
AUR-el -
Dum, 13:43
Domnule Macavei abținete la comentarii mai ales când își spun părerea oameni foarte cultivați și...
Dorel de Bistrita -
Dum, 12:47
Fratiucule... asa este " , un om care " actioneaza "... dar NU o face in interesul Romaniei, ci al...
david -
Vin, 19:34
când va cânta vanilla , în ce zi și la ce oră ????
Macavei Alex. -
Vin, 18:10
Domnule profesor,
Sfânta învățătură a Bisericii nu este același lucru cu doctrina politică.
Rusia...
Aniversări
Calde urări de bine adresăm, în zi de naștere - 16 august - doamnei Ana-Maria Mezei, consilier achiziții publice în cadrul Consiliului Județean...
În zi de naștere, gândurile noastre bune se îndreaptă spre doamna profesor Anișoara Iuga, directorul Școlii Gimnaziale Ciceu Giurgești.
În zi aniversară, adresăm părintelui paroh Vasile Cristian Motogna de la Parohia „Sfânta Treime” din Teaca, alese urări de mulţi ani cu sănătate în...
In Memoriam
Astăzi, 13 august, se împlinesc 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a scumpului nostru BOR TEODOR. Amintirea ta va rămâne veșnic vie în inimile...
























Adaugă comentariu nou