Autoturism mistuit de flăcări, după ce șoferul a intrat într-un cap de pod, la intrarea în Nușeni

Un autoturism care a întrat în coliziune cu un cap de pod a ars aproape în totalitate, în această noapte, la intrarea în localitatea Nușeni.
La fața locului a intervenit Stația de Pompieri Beclean, care a lichidat incendiul. Potrivit ISU BN, în urma recunoasterii, conducătorul auto a fost găsit în afara părții carosabile, constient și cooperant. Prezenta leziuni ușoare, a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD și a fost evacuat la CPU Beclean pentru investigații medicale amănunțite.
"La data de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au intervenit la un eveniment sesizat prin 112 produs în extravilanul localității Nușeni.
La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că, pe o pășune din extravilanul localității, un autoturism a intrat în coliziune cu un podeț, după care a luat foc. Totodată în afara autoturismului a fost identificat proprietarul acestuia, un bărbat de 55 de ani, din Nușeni, care a fost rănit. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,82mg/l alcool pur în aerul expirat", a transmis IPJ BN.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul în cadrul unui dosar penal, deschis pentru vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5