Doi șoferi - din Beclean și Săsarm - depistați sub influența alcoolului, la Dobric
La data de 1 octombrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Dobric.
La volan a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Beclean. Testarea cu aparatul etilotest a bărbatului a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La aceeași dată, în Dobric, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control un vehicul condus de un bărbat de 44 de ani, din Săsarm. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus de bărbat este radiat din circulație de la finalul anului 2021.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 mg/l alcool în aerul expirat.
În cauză polițiștii au reținut permisul de conducere al șoferului pentru 90 de zile conform OUG 195/2002, fiind sancționat contravențional.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Citiţi şi:
- Şase conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolului riscă închisoarea! Pe ce drumuri i-au prins poliţiştii
- Băuţi şi fără permis, bărbaţi din Telciu, Chiuza şi Rebrişoara s-au ales cu dosare penale
- Două accidente la Sângeorz-Băi, de Anul Nou. Şoferii erau băuţi la volan
- Şofer din Beclean prins, de două ori în aceeaşi zi, băut la volan
- Șoferi din Susenii Bârgăului, Telciu, Teaca și Năsăud, depistați în trafic, după ce au consumat alcool
Adaugă comentariu nou