Mâine, bistriţenii se roagă pentru Dani Borgovan, în faţa Spitalului Judeţean. Tânărul este în comă după ce a căzut de pe scări!

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit noaptea trecută în municipiul Bistrița, str Solomon Halita pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane care a căzut pe scări.
"La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus astă-noapte un bărbat în vârstă de 30 de ani, în stare critică, prezentând multiple traumatisme și fracturi, în urma căderii de la înălțime. După stabilizare în Urgență, consultații clinice și paraclinice, pacientul a fost internat în Secția ATI-Neurochirurgie. Starea sa este foarte gravă, fiind intubat, ventilat mecanic și în comă indusă medicamentos", transmite Camelia Strungari, purtător de cuvânt SCJUB.
Pentru Dani Borgovan, de la Club Box HOM, duminică se face un miting de susţinere în faţa Spitalului Judeţean, fiind creată şi o pagină de eveniment.
"Mâine, 22 Octombrie la ora 18:00 ne vom întâlni în fața spitalului județean ca formă de suport moral pentru Dani și familia lui. Vă rog să aduceți cu voi o lumânare- simbol al luminii, care ne dă speranță și ne vindecă - O vom aprinde în același timp și ne vom ruga o clipă pentru prietenul nostru, Dani Borgovan.
Este singura modalitate prin care putem să-i arătăm acum că îi suntem aproape" spun susţinătorii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5