”Suntem mici, cu inimi mari”. Proiect al Grădiniței cu Program Prelungit nr. 12 din Bistrița, alături de CȘEI nr. 1 Bistrița

director, Iulia Simona Stretea

”Oamenii sunt ceea ce au învățat. Și oamenii învață aproape totul: să gândească, să simtă, să voiască, să efectueze anumite munci și să intre în relații cu alții. Dar, de apreciat nu-i apreciem după cele ce au învățat, ci după faptele lor.” Nicolae Iorga.
Grădinița cu Program Prelungit nr. 12, Bistrița, coordonată de doamna director Stretea Iulia Simona, lansează proiectul educativ: ”Suntem mici, cu inimi mari”. Proiectul se desfășoară împreună cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.1, Bistrița și este coordonat de doamnele profesoare Călugăr Alexandrina și Semenciuc Maria de la Grădinița cu Program Prelungit nr.12, Bistrița și de către doamnele profesoare Becheș Ana Iulia, Dobrea Maria și Galeș Roxana de la CSEI nr.1, Bistrița
Scopul acestui proiect este acela de a educa comportamentele copiilor în spiritul acceptării diversității, a dezvoltării spiritului civic şi a educării valorilor moral-creștine.
”Atunci când dăruiești iubire, primești iubire”, de aceea astăzi la Grădinița cu Program Prelungit nr.12, Bistrița a avut loc prima activitate din cadrul proiectului denumită: ”Fereastra magică”, care s-a desfășurat avându-i alături pe toți partenerii. În cadrul acestei activități copiii au interacționat, s-au împrietenit şi au realiyat primul poster al proiectului prin colaborare şi cooperare.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean Bistrița- Năsăud, astăzi, la lansarea proiectului a fost alături de noi doamna inspector pentru educație timpurie, Chira Emiliana care a accentuat importanţa proiectelor ce vizează educaţia pentru valori, exprimându-şi sprijinul în derularea unor astfel de activităţi.
Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr.12, Bistrița coordonați de cadrele didactice ale unității: Baciu Valeria, Bârlea Raluca, Bojor Ioana, Cotuțiu Ana, Curean Loredana, Mărginean Luminița, Michnea Maria, Oroian Andreea, Pop Luminița, Pop Mihaela, Șinteregan Laura, Vlașin Iulia, împreună cu elevii de la CSEI nr.1 învață împreună despre valori precum: toleranţa, acceptarea, respectul şi bunătatea.
”Împreună pentru copiii noștri!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5