Grupuri de lucru tematice la GAL Ținutul Haiducilor
Vin, 12/08/2023 - 10:59
Asociația Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor a organizat duminică, 5 noiembrie, grupuri de lucru tematice privind “Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027 a Asociației Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor”.
La eveniment au participat partenerii GAL Ținutul Haiducilor și reprezentanții acestora, cu toții interesați de dezvoltarea comunităților cu ajutorul fondurilor europene.
Citiţi şi:
- Întâlniri în cadrul proiectului "Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027 a Asociației Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor"
- Asociația Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor implementează în perioada 2023-2027 Strategia de Dezvoltare Locală multifond prin care se urmăresc trei concepte cheie: Inspirație, Inovare, Incluziune
- Întâlnire privind finalizarea și validarea “Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027” la Asociația Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor
- Primele întâlniri de informare și animare a teritoriului GAL Ținutul Haiducilor s-au încheiat. Urmează altele, în trimestrul al doilea
- GAL Ținutul Haiducilor, o poveste începută acum 15 ani, pentru binele tuturor comunităților cuprinse în întreg teritoriul

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Doru Vălean -
Lun, 09:46
Bună ziua, Doamne ajută! Este interesant, însă, după părerea mea, ar fi de dorit să faceți...
Mormintele. La Bistrița -
Dum, 23:18
La Bistrița — sunt morminte,
Dar când cazi în gropi de viu,
Ești Hamlet, plângi oseminte,
N-ai...
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.























Adaugă comentariu nou