Joc la Agrieş, a doua zi de Crăciun

Parohia Ortodoxă Agrieş, păstorită de părintele Ionuţ Pop-Ursu, alături de Primăria Târlişua, cu sprijinul domnului primar Vlăduţ Purja, organizează, a doua zi de Crăciun, după Sfânta Liturghie, începând cu ora 12.30, la Căminul Cultural, un joc tradiţional.
„Sărbătoarea Nașterii Domnnului Iisus Hristos “bate la ușă”, iar timpul pe care-l mai avem de parcurs până la marele Praznic este foarte important în ce privește pregătirea și curățirea sufletului pentru primirea Pruncului Divin!
Biserica, ca de fiecare dată ne îndeamnă la post, rugăciune, spovedanie, fapte bune, participare la sfintele slujbe, înțelegere unii cu alții, și toate celelalte lucruri bineplăcute lui Dumnezeu ce ne identifică ca fiind fiii Celui Preaînalt!
Să dea Dumnezeu ca sărbătoarea Nașterii Domnului, de anul acesta, să aducă binecuvântarea Părintelui Ceresc în casele noastre. Iar pacea și lumina ce răsar din ieslea cea sărăcăcioasă, în care Fiul lui Dumnezeu S-a născut “pentru noi și pentru mântuirea noastră” să poposească cât mai mult peste noi, peste familiile noastre și peste cei dragi.
Să ne ajute Dumnezeu să rostim într-un glas, la Sfânta Biserică, în ziua marelui praznic: “Hristos Se naște, slăviți-L / Hristos din ceruri, întâmpinați-L”!”, declară părintele Ionuţ Pop-Ursu.
Primarul Vlăduţ Purja ne-a declarat că, până acum, au confirmat deja 200 de persoane, bucuria revigorării tradiţiilor în această zonă binecuvântată de Dumnezeu...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5