Târg caritabil și concert de colinde la Nepos
Aflată la cea de-a II-a ediție a Târgului de Crăciun , ,,Asociația Neposenilor Uniți ” și-a pus din nou în valoare calitățile organizatorice și mobilizatoare pentru a întâmpina sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu un program de colinde și activități cu impact educativ pentru copii. Activitatea s-a desfășurat în zilele de 21 și 22 decembrie 2023 la Căminul Cultural din Nepos, renovat la standarde europene, cu spații și dotări ultramoderne, cu o scenă împodobită tradițional, având ca generic o imagine imensă a localității și un medalion cu sloganul asociațiunii :, Doar împreună dăm culoare comunității ! Într-un spațiu larg din incinta aceleași locații s-au amenajat standuri cu podoabe, decorațiuni și ornamente artizanale specifice acestei sărbători, în confecționarea cărora s-au implicat în mod exemplar elevii, părinții și profesorii Școlii Gimnaziale ,,Gavril Istrate ” din Nepos. Activitatea face parte dintr-un proiect educațional intitulat ,,Magia anotimpurilor ”, inițiat și pus în aplicare încă de anul trecut de către învățătoarele Rodica Petri și Ștefania Borzași, integrat perfect în programul asciațiunii. Alături de lucrările copiilor s-au aflat și standurile cu dulciuri, ceai fierbinte, ciocolată caldă, diverse gustări și sucuri, pe care echipele de voluntari le-au pus în vânzare sub formă de donații ce vor constitui un fond de ajutorare a unei persoane din localitate care a suferit un grav accident rutier. În sala mare a căminului cultural, devenită arhiplină, a fost organizată și o expoziție de tablouri, aparținând pictorului Nechita Bumbu, precum și un stand de cărți cu mai multe volume despre Nepos ale profesorului Mircea Daroși.
Programul primei zile a fost deschis cu o scenetă interpretată de elevii Școlii Gimnaziale din Nepos, care a avut drept scop primirea colindătorilor. Cei dintâi au fost preșcolarii, apoi elevii ciclului primar și gimnazial, după care a urmat corul cadrelor didactice din localitate. Au fost aplaudate apoi la scenă deschisă cele trei coruri din Nepos ale bisericilor : ortodoxe, baptiste și penticostale.
O impresie deosebită a creat-o corul de copii din Feldru și grupul teologilor de la Cluj. Surpriza acestei seri a constituit-o venirea lui Moş Crăciun pe scenă, care a oferit daruri tuturor copiilor prezenți în sală. Cea de-a doua zi a Târgului s-a desfăşurat în acelaşi spaţiu generic, unde invitaţii : Oana Matei Coruți, Alexandra Ustini, Grupul folk ,,Armadia ” din Năsăud, Grupul de colindători Ilva Mare, au interpretat la un înalt nivel artistic frumoasele noastre colinde, iar Belciugarii din aceeași localitate au pus în valoare un vechi obicei strămoșesc, creând o atmosferă de mare sensibilitate şi emoţie sărbătorească. O contribuție de seamă în reușita acestui program a avut-o și studenta Sorina Login, care și-a etalat adevăratele sale aptitudini de prezentatoare. La încheiere, cei doi organizatori de excepție, Paul Someșan și Ionuț Salvan au mulțumit sponsorilor, fără de care nu ar fi fost posibilă această manifestare culturală, cadrelor didactice și tuturor celor care s-au implicat în desfășurarea întregului program. Au urmat apoi degustările din preparatele tradiționale ale bucătăriei neposene. A fost o activitate reuşită, chiar magică, care impresionat întreaga asistență.!
Mircea Daroși
Citiţi şi:
- Magia Târgului de Crăciun de la Nepos
- Asociaţia Neposenilor Uniţi: Magia Târgului de Crăciun de la Nepos
- La mulți ani, prof. MIRCEA DAROȘI, scriitor!
- Mircea Daroși,,,Cetățean de Onoare” în trei localități din Ținutul năsăudean
- Colindători din cinci judeţe s-au întâlnit pe scena din Nepos pentru profesoara de religie Crina Cârcu
Adaugă comentariu nou