Șoferi din Bistrița, prinși la volan sub influența substanțelor psihoactive

Duminică, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control pe Drumul Național 17, în Șieu-Sfântu, un autoturism. La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din Bistrița."În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise", a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control în municipiul Bistrița un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Bistrița.
"În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, sau altor substanțe", a menționat IPJ BN, în cadrul unei informări de presă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5