Un năsăudean şi un bistriţean, conduşi de poliţişti la spital. Se pare că erau drogaţi la volan
La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control în Năsăud, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din oraș.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
A fost înregistrat un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând documentarea faptelor
La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control, pe strada Poligonului, un autoturism.
La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Bistrița.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutier au început cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citiţi şi:
- Șoferi din Bistrița, prinși la volan sub influența substanțelor psihoactive
- Dosare penale pentru șoferi din Sânmihai, Bistrița, Rebra, Bistrița Bârgăului și Gherla, pozitivi la DrugTest!
- Șoferi din Parva, Bistrița și Buza (Cluj), prinși în trafic, pozitivi la DrugTest!
- Șoferi din Nepos și Anieș, pozitivi la DrugTest!
- Tânăr din Prundu Bârgăului, sub influenţa substanțelor psihoactive la volan
Adaugă comentariu nou