Primăria Bistrița: Așteptăm implementarea Master Planului de apă și canalizare! Continuăm procesul de modernizare a tuturor străzilor, trotuarelor și spațiilor verzi!

Ca urmare a recentelor afirmații vehiculate public de Aquabis SA, precizăm faptul că, încă din anul 2020, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 109/30.07.2020, Primăria municipiului Bistrița a transmis către Aquabis SA listele străzilor care urmau să facă obiectul reabilitării și extinderii rețelelor prin Master Plan-ul de apă și canalizare la nivelul municipiului Bistrița.
În ceea ce privește avizul Direcției Tehnice pentru realizarea lucrărilor care afectează domeniul public, acesta a fost solicitat de Aquabis SA doar în 6 iulie 2022 și a fost eliberat în 25 iulie 2022.
De asemenea, Aquabis SA ceruse, în data de 16 iunie 2022, eliberarea autorizației de construire pentru începerea lucrărilor, dar documentația depusă era incompletă – lipseau avize, acorduri și alte piese obligatorii, inclusiv avizul Direcției Tehnice, care la acea dată nici măcar nu fusese solicitat.
După redepunerea documentației în data de 17 septembrie 2022, de asemenea incompletă, am solicitat din nou documentele care lipseau, astfel încât autorizația de construire a putut fi eliberată doar în data de 27 octombrie 2022.
Din luna septembrie a anului 2021 și pe tot parcursul anilor 2022 și 2023, în cadrul numeroaselor întâlniri pe care le-am avut, reprezentanții Aquabis SA nu au invocat vreodată motive imputabile primăriei pentru aceste întârzieri, ci a făcut trimitere la relația dificilă cu consultantul JASPERS, adică exact domeniul care nu cădea în sarcina noastră. Menționăm faptul că între Primăria municipiului Bistrița și consultanții ADI Apă - canal și Aquabis SA nu a existat și nu există niciun raport contractual, astfel încât municipalitatea nu este responsabilă pentru modalitatea în care a fost gestionat acest proiect.
Având în vedere că Aquabis SA a comunicat derularea, în perioada 2023-2024, a unor lucrări de reabilitare a rețelelor de apă-canal din municipiul Bistrița în valoare de 9.794.512 de lei din surse proprii, este de neînțeles de ce nu au fost înlocuite integral rețelele aflate în proprietatea operatorului de pe străzile care au făcut obiectul implementării celor două proiecte de mobilitate derulate de Primăria municipiului Bistrița.
Începând cu anul 2021 în cadrul întâlnirilor cu reprezentanții Aquabis SA, ADI Apă–canal și Consiliul Județean Bistrița–Năsăud, am subliniat importanța realizării cu prioritate a lucrărilor din Master Plan aferente străzilor cuprinse în cele două proiecte de mobilitate ale municipalității.
În condițiile în care acest lucru nu s-a întâmplat, am fost totuși asigurați de Aquabis SA că rețeaua va rezista până la implementarea Master Plan-ului de apă – canal, și am solicitat modificarea proiectelor în așa fel încât lucrările realizate deja de municipalitate să nu fie afectate.
Așteptăm implementarea Master Plan-ului, în strânsă colaborare cu municipalitatea, ținând cont că Primăria Bistrița are în vedere continuarea procesului de modernizare a tuturor străzilor, trotuarelor și spațiilor verzi din întreg orașul.

Comentarii

23/01/24 16:38
Iuliu

Pentru o informare corectă a opiniei publice, la Bistrita nu există o corelare a lucrărilor de asfaltare cu cele de inlocuire a retelelor de utilităti. În conferința de presă, primarul Ioan Turc a precizat că a primit asigurări atât de la Aquabis cât si de la Radu Moldovan că rețelele de apă de pe Bulevardul Decebal vor rezista până la implementarea Master Planului de Apă și Canal dacă se asfaltează peste cele vechi. De asemenea s-a stabilit de comun acord ca schimbarea rețelelor de apă și canal din zona bulevardului Decebal care face parte din Master Planul Aquabis-ului, să se facă fără a sparge carosabilul pentru înlocuirea rețelelor, urmând ca acestea să fie mutate pe zona de trotuare și pe spațiul verde.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5