EXCELLENTIA BN
Iulia Podariu, absolventă de Liviu, acum studentă la Grafică: Mulțumesc pentru îndrumarea de la Excelență!
Vin, 03/01/2024 - 10:28
Iulia Podariu de la CNLR a participat la grupa de excelență ARTE-DESEN 2022-2023, iar acum este studentă la specializarea Grafică la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. A fost coordonată de prof. lector Gavril Flaviu Știr.
„Mulțumesc pentru îndrumarea de la Excelență. M-a ajutat foarte mult. Atât în gimnaziu, cât și în liceu îmi plăcea să desenez portretele personajelor care îmi plăceau din diferite filme și seriale.
Totuși, după ce am înlocuit caietele de școală ca mediu de dezvoltare artistică, am realizat că mă atrage desenul. Astfel, după multă considerație, am decis să mă reprofilez spre domeniul artistic. Studiez grafica deoarece am dorința de a ajunge să pot transmite idei prin intermediul artei ilustrative.
Deși cererile la facultate pot fi considerabil de mari, sunt convinsă că numai prin încercări repetate reușesc să îmi dezvolt abilitățile care sunt folositoare în domeniul meu de activitate. În zilele noastre, sunt de părere că terapia prin artă ar putea schimba lumea.
Suntem într-o perioadă în care conștientizarea sănătății mintale este importantă. Arta are posibilitatea îmbunătățirii dispoziției mintale. Să îți urmezi pasiunea. A face asta nu înseamnă neapărat să o transformi într-o profesie precum mentalitatea capitalistă ne indică. A investi într-o pasiune poate fi pur și simplu să îți dedici mai mult timp unei activități care îți place. Cine știe unde te va duce?” – Iulia Podariu, fostă elevă CJEx BN.
Citiţi şi:
- Daniela Avram, Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița: Fără exersare, talentul poate ajunge să fie inutil.
- Dan Nantoy, Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița: Experimentează în orice fel posibil și vei găsi ceea ce ți se potrivește!
- Claudiu Homei, Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița: Desenul este o cale prin care pot să comunic fără cuvinte
- Macrina Beatrix Enyedi, Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița: Arta poate fi privită prin diferiți ochi care au viziuni diferite
- LPS Bistrița a deschis o nouă grupă de handbal la Năsăud, sub îndrumarea profesorilor Paul Radu și Viorel Secheli

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Comentarii
Iulia Berger -
Mar, 08:04
Felicitări și mult succes, omul potrivit la locul potrivit, mai rar în ziua de azi...Toate urările...
Marica Smaranda -
Lun, 22:23
Mulțumesc din inimă pentru plăcuta surpriză!
Voi,familia Rus,ați fost și veți rămâne prietenii mei...
Marica Smaranda -
Lun, 22:21
Mulțumesc din inimă pentru plăcuta surpriză!
Voi,familia Rus,ați fost și veți rămâne prietenii mei...
ecologistul -
Lun, 13:20
E belita treaba !
Urmatorul primar sa vina de la haur sau sos cu sosocarii la butoane ?
Atunci...
Claudiu M. -
Lun, 13:08
Putea fi aleasă chiar președinte OFSD că îi ... cea mai tare în clanță!
Aniversări
Cele mai sincere gânduri de prețuire și urări de sănătate, bucurii și împliniri lui Gr
Ziua dumneavoastră de naștere, doamna profesor Mirela Nelca, director la Școala Gimnazială "Avram Iancu" Bistrița, ne oferă deosebita plăcere de a vă...
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Olimpiu Ioan Vidican, preot paroh la Nimigea de Sus, vă adresăm urări de sănătate și îndelungate zile...
In Memoriam
De curând, ne-a ajuns vestea că Augustin Danciu, cunoscut sub numele de Tinu, a ”încetat” activitatea de librar, pe care a practicat-o toată viața.
























Adaugă comentariu nou