Ministrul Bogdan Ivan, discuții cu liderii celor mai mari companii globale de tehnologie, la Vilnius

Ministrul Bogdan Ivan participă la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor 3 Mări, de la Vilnius, unde s-a reîntâlnit cu liderii celor mai mari companii globale de tehnologie – Amazon, Apple, IBM, Meta - și cu organizațiile internaționale de cooperare financiară World Economic Forum și telecomunicații ITU pentru a consolida poziția României de hub regional în tehnologii emergente.
ȚMințile geniale ale românilor sunt cele care ne vor aduce viitorul mai aproape: la fiecare întâlnire am regăsit aprecieri pentru valoarea celor 200.000 de experți IT din România.
I-am prezentat lui Tomas Lamanauskas, Secretarul General Adjunct al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU), proiectele de infrastructură digitală prin care România avansează ca hub de conectivitate în Europa Centrală și de Sud-Est. Am discutat aplicat cu directorul World Economic Forum, Mirek Dusek, despre cum tehnologii precum inteligența artificială generativă aduc o mai bună cooperare internațională între state care se confruntă cu provocări similare. Alături de Bruno Bernard, coordonatorul de afaceri guvernamentale al Apple în Europa de Est, am concluzionat că e nevoie un dialog mai concret între mediul privat și sectorul public pentru dezvoltarea inovației.
În discuția cu Jacob Turowski și Vitnija Saldava de la Meta, am fixat eforturile necesare pentru verificarea informațiilor false și a videoclipurilor deepfake propagate prin social media.
Alături de vicepreședintele global IBM Thomas Reynert, am discutat despre necesitatea creării unui ecosistem academic și de cercetare în tehnologii cuantice, odată cu definitivarea strategiei naționale pe quantum computing a României.
În încheiere, am discutat cu Max Peterson, Vicepreședinte global AWS Sovereign Cloud la #Amazon, despre oportunitățile de investiții pe care PNRR și fondurile structurale europene le oferă, oportunități prin care economia digitală a României va putea avea o creștere exponențială, de 400%, până în 2030", explică Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării..

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5