Clopoţelul a sunat pentru ultima dată la Visuia. Din toamnă ușile şcolii vor rămâne închise
Am participat de fiecare dată la festivitățile de început și de sfârșit de an.
Din păcate e ultima dată. Școala din Visuia rămâne începând din toamnă o filă în istoria satului.
Din toamnă clopoțelul nu o să mai sune să adune copiii în jurul dascălului pentru că ușile vor rămâne închise.
Privind copiii cântând și recitând poezii cu atât de mult entuziasm în timpul serbării, m-a bușit plânsul de câteva ori. E trist să n-ai dascăl și școală în sat.
Dar oricât am vrea să ne punem contra fenomenului nu reușim, pentru că aceasta e realitatea. Satele sunt îmbătrânite, iar copiii sunt din ce în ce mai puțini.
În Visuia e un tablou frumos.
Școala e peste drum de Biserică. Cele două se privesc zilnic drept în ochi.
Una va rămâne deschisă mereu. Cealaltă… va rămâne și ea. Prin amintirile elevilor și dascălilor.
Le-am spus copiiilor că oriunde vor ajunge să învețe, să-și amintească de anii petrecuți în Școala din Visuia, unde pestre drum era Biserica și unde, că știau ei sau că nu știau, cineva se ruga pentru ei!
Mulțumesc doamnei învățătoare Mariana Surd pentru că de fiecare dată a ales să încununeze toată strădania prin rugăciune!
Mulțumesc părinților și elevilor pentru implicare și susținere!
Felicitări elevilor și tuturor deopotrivă!
Pr. Călin Pop
Citiţi şi:
- La mulți ani profesorului Mircea Cristian Nicula, inspector școlar general al județului Bistrița-Năsăud!
- Visuia. O mare de oameni s-a ivit astăzi pentru slujba de pomenire a celor adormiți!
- Minor acrosat de autoturism în Viisoara
- Mitropolitul Andrei şi oficialităţi judeţene, la inaugurarea Căminului Cultural din Visuia. Sava Negrean Brudaşcu, invitat de onoare
- Maşină ieşită din decor la Herina
Adaugă comentariu nou