Campionatul Naţional de Arc Istoric Proba 3D, la Băile Figa
Luna trecută, a avut loc Campionatul National de Arc Istoric -- Proba 3D, un festival al ţintaşilor de toate vârstele, ce s-a desfăşurat in oraşul Beclean, la Băile Figa.
Sâmbătă, 5 octombrie, s-au desfăşurat calificările și desemnarea finaliștilor, iar duminică, 6 octombrie, a avut loc etapa finală și premierea câștigătorilor de la fiecare categorie.
Ministerul Sportului a recunoscut oficial în anul 2022 practicarea în România a sportului ,,arc istoric”, o activitate fizică ce implică un sistem competițional după reguli specifice, organizat pe următoarele probe sportive: proba sportivă arc istoric, proba sportivă arc călare, proba sportivă 3D, proba sportivă tragere la distanță (Flight Shooting), proba sportivă tragere la ținte amplasate la distanță (Long Distance Target Shooting) și proba sportivă Șapte Fortărețe.
Competiţia de la Băile Figa a adunat la start numeroşi arcaşi de toate vârstele. La sfârşitul competiţiei, care a fost organizată de clubul sportiv ACS “Rangers of the North”, din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost acordate medalii şi diplome celor mai buni dintre concurenţi.
Beclenarul Millan Orban, la doar 7 ani, a obținut medalia de bronz. Este a doua oară când Millan participă la Campionatul Național, împunându-se de ambele dăți pe podium, deși este cel mai tânăr dintre participanți.
În cadrul concursului de la Băile Figa au fost folosite ţinte 3D din spumă specială, ţinte care imită atât ca formă cât şi ca dimensiuni animale reale. Ţintele au fost amplasate în teren la distanţe variate, până la 27 de metri pentru trăgători de arc tradiţional şi 45 de metri pentru trăgători de arc compound şi olimpic.
Participanţii au utilizat o gamă diversă de arcuri de la arcuri moderne, gen olimpic, compound BB (barbow, arcuri din materiale moderne cu crose din aliaje şi lame din carbon sau fibră, asemenea celor olimpice, dar fără stabilizator şi sistem de ochire), până la arcuri moderne din lemn şi fibră, cu fereastră, dar şi replici ale unor arcuri istorice.
Campionatul Național de Arc Istoric este compus din mai multe probe: proba sportivă arc istoric, arc călare, 3D, tragere la distanță, tragere la ținte amplasate la distanță și „șapte fortărețe”.
Aşa cum se întâmplă în cazul multor competiţii sportive, eforturile depuse pentru organizare au fost semnificative. clubul sportiv ACS “Rangers of the North” colaborând cu Primăria oraşului Beclean în vederea organizării acestui reuşit eveniment sportiv.
Citiţi şi:
- Campionatul Naţional de Arc Istoric Proba 3D, la Băile Figa
- Interesant! La Băile Figa, în acest sfârșit de săptămână, Campionatul Național de Tir cu Arcul proba 3D!
- Arc peste timp, într-o Bistriţă medievală, cu Întinzătorii de arcuri
- Zilele Becleanului, a X-a ediţie, în acest weekend! Vezi ce surprize ţi-au pregătit organizatorii!
- Hai la sărbătoarea Becleanului!
Adaugă comentariu nou