Arc peste timp, într-o Bistriţă medievală, cu Întinzătorii de arcuri
Un eveniment cu multiple valenţe şi conotaţii în istoria burgului Bistriţa, un feed-back istoric medieval, organizat de Primăria municipiului Bistriţa şi Clubul Sportiv „Arc Transilvan” s-a derulat pe parcursul a trei zile sub sigla semnificativă „Bistriţa medievală – Arc peste timp”, în cadrul unui proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2017, pentru a reiniţia şi a revitaliza un sport medieval plăcut, cunoscut, adorat de cavalerii şi oştenii vremii medievale, de apărătorii Cetăţii Bistriţa, Tirul cu Arcul.
Deosebita, atractiva şi noua activitate din municipiul Bistriţa - Tir cu Arcul – a fost susţinută şi de parteneri valoroşi, care ştiu ce înseamnă acest elegant sport, practicat inclusiv la Casele Regale ale României, o întrecere nobilă folosită pe timp de pace, menţionând, în calitate de parteneri, Federaţia Română de Tirc cu Arcul, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport UBB – Extensia Bistriţa şi, nu în ultimul rând, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, condus de dr. Marius Nicolae Pop – preşedinte, un club care susţine valorile Regale din ţara noastră.
Mobilizatoarea acţiune a demarat cu proiecţia filmului „Turnul Dogarilor, istoria ca o poveste” la Casa Argintarului Bistriţa, în prezenţa unui public avizat şi doritor de cunoaştere a istoriei medivale a cetăţii Bistriţa, deosebita iniţiativă fiind motivată de Răzvan Câţu, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Arc Transilvan.
Despre importanţa şi rolul istoric al Turnului Dogarilor în cadrul cetăţii Bistriţa a vorbit, cu argumente şi exemplificări, prof. Simona Simionca Retegan, membră a Clubului Monarhiştilor Bistriţeni.
De asemenea, vicepreşedintele Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, dr. Tiberiu Podani, a adus salutul conducerii CMB pentru activitatea utilă care s-a derulat, apreciind iniţiativa, implicarea FRTA în susţinerea acestui sport, bucuria de a exista şi la Bistriţa un club care se ocupă de tir cu arcul, benefic tinerilor şi celor mai în vârstă, un sport inclusiv al regilor.
O pertinentă şi profesionistă expunere privind descrierea, folosirea, ţintuitul, tehnica tragerii cu arcul şi a folosirii săgeţii, tipurile de arcuri, de săgeţi, ţinte, reguli şi regulamente de tragere, conform normelor în vigoare, a fost făcută de către Adriana Hoppe, antrenor federal în cadrul Federaţiei Române de Tir cu Arcul, care a salutat existenţa clubului şi interesul publicului bistriţean pentru acest sport.
A urmat o lecţie profesionistă de iniţiere în Tirc cu Arcul, o demonstraţie pertinentă de tragere pentru cei prezenţi, în Parcul municipal, la Turnul Dogarilor.
Competiţia Tir cu Arcul, organizată sub sigla „Întinzătorii de arcuri”, la Turnul Dogarilor, în Parcul municipal Bistriţa a fost un prilej de etalare a îndemânărilor de buni arcaşi şi de delectare a sufletului într-o competiţie elegantă.
Cei mai buni întinzători de arcuri au fost premiaţi cu diplome şi cupe frumoase.
A fost o acţiune cu efect şi noutate în lumea sportului bistriţean.
Citiţi şi:
- Turnul Dogarilor, repus în valoare
- Întinzătorii de arcuri vă aşteaptă la Herina
- (Foto) Senzaţional! La Herina s-au întins arcurile!
- Patru zile de poveste medievală la Bistrița! Programul complet şi locaţiile evenimentelor!
- La Bistriţa, în perioada 25-26 iunie 2022, sunteţi aşteptaţi la Zilele Medievale la Turnul Dogarilor
Adaugă comentariu nou