Pieton lovit de o mașină la Ilva Mare

Astăzi, polițiștii Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier în Ilva Mare, pe Drumul Județean 172D. La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie de 23 de ani din Luncă Ilvei a accidentat un bărbat de 70 de ani din Ilva Mare care se deplasa în calitate de pieton.
În urma accidentului, pietonul a fost transportat la spital.
Testarea cu aparatul etilotest a celor doi participanți la traficul rutier a indicat rezultate negative.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, se arată în comunicatul IPJ BN.
Un pieton a fost lovit de o mașină, în Ilva Mare. La fața locului a fost alocat un echipaj B2 de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
Potrivit datelor transmise de SAJ BN, pietonul are un traumatism cranio-facial minor și este transportat la UPU SMURD Bistrița.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5