Sania lui Moș Crăciun, încărcată cu cadouri, a ajuns în această seară la copiii din Viișoara
Sania lui Moș Crăciun, încărcată cu cadouri, a ajuns în această seară la copiii din Viișoara.
Am dansat împreună cu cei mici alături de personajele preferate din desene animate, iar Grupul Vocal Tradiții Bistrițene a completat atmosfera cu un concert de colinde.
Continuăm să aducem bucurie copiilor din toate colțurile Bistriței!, declară primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany.
Sania lui Moș Crăciun va ajunge în localitățile componente ale municipiului Bistrița unde aprinderea iluminatului festiv este programată, de la ora 18.00! După Viișoara, urmează
Sigmir - 29 noiembrie
După aprinderea iluminatului festiv, Grupul Vocal „Tradiții Bistrițene” va susține un recital de colinde urmat de un program de animație al Trupei de teatru pentru copii ”Alexandru Misiuga”.
***
În data de 1 Decembrie, Primăria municipiului Bistrița și Consiliul Județean Bistrița - Năsăud organizează, cu prilejul Zilei Naționale a României, o serie de manifestări care vor avea loc pe scena amenajată pe pietonalul Liviu Rebreanu.
De la ora 16.00 vor evolua Ansamblul Folcloric Profesionist „Cununa de pe Someș”, dirijor Anghel Urs,, coregraf Teodor Pușcaș urmat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Dor Românesc”, dirijor Horațiu Cigu, coregraf Adrian Pașcu iar de la ora 19.00 formația Voltaj va susține un concert extraordinar.
Citiţi şi:
- Sania lui Moș Crăciun a ajuns în această seară în Slătinița!
- Copiii din Sărata s-au întâlnit cu Moș Crăciun!
- Moș Crăciun a făcut o oprire și a adus magia sărbătorilor la Unirea
- Magia Crăciunului a ajuns în Ghinda!
- Voltaj, BiBi, Cununa de pe Someș şi Dor Românesc deschid atmosfera sărbătorilor de iarnă pe Pietonalul Liviu Rebreanu Bistriţa
Adaugă comentariu nou