Vești bune pentru comunitățile din Maieru și Salva! Au fost semnate contracte de finanțare prin Programul ”Anghel Saligny”
Comunele Salva și Maieru se numără printre cele 34 de unități administrativ-teritoriale care au semnat astăzi noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
La Maieru, proiectul "Extindere rețea de apă și canalizare menajeră în comuna Maieru" are o valoare de șase milioane lei, iar la Salva, finanțarea este de zece milioane lei, pentru un proiect de modernizare a drumurilor de interes local.
"Săptămâna începe cu vești bune pentru locuitorii din comunele Maieru și Salva. Toate aceste investiții contribuie la dezvoltarea comunităților locale, asigurând accesibilizarea serviciilor publice comunitare. De asemenea, au un rol major și în economie, pentru companiile care vor derula aceste lucrări în urma procedurilor de achiziție publică, determinând menținerea sau creșterea numărului locurilor de muncă", a subliniat secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Citiţi şi:
- La Budești, finanțare de peste 24 milioane lei pentru extinderea rețelei de canalizare
- Peste 800.000 lei pentru extinderea rețelei de canalizare de la Salva, prin PNI "Anghel Saligny"
- Secretarul de stat Monica Săsărman: Vești bune pentru comunitățile din Prundu Bârgăului și Rebrișoara! Contracte de finanțare pentru toate proiectele depuse prin Programul “Anghel Saligny”!
- Vești bune pentru comunitățile din Nușeni și Telciu! Au fost semnate contractele de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”!
- Programul “Anghel Saligny”: primul proiect de gaze naturale, finanțat în județ! Drumuri modernizate la Budacu de Jos, Căianu Mic și Șanț!
Adaugă comentariu nou