IMPORTANT pentru pensionarii stabiliți în străinătate! Termene limită pentru trimiterea Certificatului de viață
Lun, 01/27/2025 - 13:59
IMPORTANT pentru pensionarii stabiliți în străinătate!
Potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, intrată în vigoare la data de 1 septembrie 2024, pensionarii nerezidenți (cu domiciliul în străinătate) au obligația de a transmite Certificatul de viață semestrial, astfel:
Documentul trebuie să fie completat și semnat, apoi scanat în format PDF sau JPEG.
Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, Bistrița, Str. Bd-ul Republicii, Nr. 22, Județul Bistrița-Năsăud, cod poștal 420057.
Certificatul de viață trebuie să fie semnat în fața unei autorități legale din statul de domiciliu sau de ședere permanentă în Partea B (ex. notar, ambasadă, consulat, medici de familie din statul de domiciliu/reședință,INAS,INCA,ITAL-UIL). Autoritatea respectivă trebuie să certifice faptul că persoana se află în viață.
Certificatul poate fi descărcat de pe site-ul nostru oficial, accesând următorul link: https://www.cjpbn.ro/formulare-3/
Neprezentarea certificatului de viață până la termenele limită (31 martie sau 30 septembrie) poate duce la suspendarea plății pensiei.
Verificați corectitudinea informațiilor completate înainte de trimitere.
Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta:
Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud
Citiţi şi:
- Pensionarii români cu domiciliul în străinătate au obligația de a transmite Certificatul de viață semestrial!
- Pentru pensionarii stabiliți în străinătate! A doua perioadă de verificare a Certificatului de viață se încheie la 30 septembrie!
- Pensionarii stabiliți în străinătate au obligația de a transmite Certificatul de viață semestrial
- Dreptul la pensie nu se pierde! Certificatul de viață- instrument de verificare administrativă
- Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud: Transmite online Certificatul de viață!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Pop V. -
Vin, 09:29
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
un cetatean -
Joi, 16:28
Pai tocmai asta a vrut mereu PSD, nu intamplator au blocat restructurarea bugetara, dar au votat ci...
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Aniversări
Este o dată importantă în calendarul domnului doctor Claudiu Moldovan, medic de familie al comunității din Lechinta, care își aniversează ziua de...
Este o zi specială pentru chef Elena Rus din Tiha Bârgăului!
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Călin Motogna, preot paroh la Figa.























Comentarii
trimit certificatul de viata a eliberat in 22 iulie 2025
Adaugă comentariu nou